x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Concert wireless BYRON, la Teatrul de Artă Bucureşti

Concert wireless BYRON, la Teatrul de Artă Bucureşti

19 Mar 2013   •   15:09
Concert wireless BYRON, la Teatrul de Artă Bucureşti

Trupa Byron concertează sâmbătă, 23 martie, de la ora 20.15 la Teatrul de Artă Bucureşti, intr-un spectacol wireless, altfel spus acustic şi complet neamplificat.

După spectacolul exploziv de lansare a noului album „30 Seconds of Fame” şi înainte de turneul naţional de promovare, cei de la byron îşi vor reîncărca bateriile cu un nou concert wireless.

Trupa va repeta astfel experienţa inedită a unui concert wireless, în care publicul este adus cât mai aproape de esenţa muzicii.

Conceptul unui astfel de concert este gândit pentru spaţii intime, precum cel de la Teatrul de Artă Bucureşti, în care muzicienii anulează bariera reprezentată de instalaţia de sunet pentru a dezvălui muzica byron într-o formă esenţializată.

Membrii trupei byron au cântat de mai multe ori "scoşi din priză" forţaţi de împrejurări (la metrou, la Bistriţa şi la Braşov când s-a luat curentul pentru că era târziu, sau în Vamă când generatorul n-a mai făcut faţă), băieţii au pus la cale conceptul de concert wireless – o reprezentaţie complet neamplificată în formula unplugged, mai mult ca sigur un deliciu pentru cei ce vor fi prezenţi.

Formaţia byron este alcătuită din: Dan Byron (voce, chitară acustică, flaut), Costin Oprea (chitară electrică), 6fingers (clape, chitară acustică, voce), Laszlo Demeter (bass) şi Dan Georgescu (tobe).

Preţ bilet: 40 lei
Pentru informaţii şi rezervări: 0727.094.612/office@teatruldearta.ro                                             


×
Subiecte în articol: concert teatrul de arta bucuresti