x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră semnat de Dumitru Capoianu, creatorul muzicii pentru "Omulețul" lui Gopo, interpretat de ALEXANDRU TOMESCU

Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră semnat de Dumitru Capoianu, creatorul muzicii pentru "Omulețul" lui Gopo, interpretat de ALEXANDRU TOMESCU

de Magdalena Popa Buluc    |    10 Dec 2019   •   15:11
Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră semnat de Dumitru Capoianu,  creatorul muzicii pentru "Omulețul" lui Gopo, interpretat de ALEXANDRU TOMESCU

Vineri, 13 decembrie, la Sala Radio, violonistul ALEXANDRU TOMESCU - care se bucură de privilegiul de a cânta  pe celebra vioară STRADIVARIUS Elder-Voicu - va interpreta, alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră creat în 1957 de compozitorul român Dumitru Capoianu (1929-2012). Considerat de autor ca fiind „ieşit din credința că sunt dator viorii, pe care am profesat-o la începutul carierei mele”, concertul a fost descris de muzicologul Corina Bura ca „o muzică greu definibilă, plină de efecte, atractivă din punct de vedere violonistic, îmbinând echilibrat factura lirică şi virtuozitatea”.

 

Dumitru Capoianu este cunoscut publicului larg prin faptul că a semnat muzica pentru "Omulețul" lui Gopo, distins cu Palme d'Or la Festivalul de la Cannes, în același an 1957. La cererea lui Gopo, Dumitru Capoianu a folosit doar trei note în muzica sa pentru film: do, si și si bemol! Compozitorul mărturisea dificultatea ”travaliului” său: "... la trei note date așa, la un amuzament, să faci muzica unui film de 10 minute era greu, dar să continui cu aceleași trei note la încă 10-11 filme era groaznic!" Realizările muzicianului român cuprind o paleta variată de lucrări: muzică de teatru, vocală, simfonică, de cameră, partituri corale, o operetă pentru copii şi muzică de film.

Evenimentul se va derula sub bagheta dirijorului de origine britanică, RUMON GAMBA – care se bucură de o frumoasă carieră artistică europeană. A fost dirijor principal şi director muzical al NorrlandsOperan – Suedia, dirijor principal al Aalborg Symfoniorkester – Danemarca și dirijor principal şi director muzical al Iceland Symphony Orchestra – Islanda.

Seara de la Sala Radio cuprinde și poemul O noapte pe muntele pleșuv de Musorgski – lucrare inspirată din legendele slave referitoare la ritualurile păgâne din noaptea solstițiului de vară - și Simfonia nr. 2 – O simfonie londoneză, creație a compozitorului britanic Vaughan Williams, interpretată pentru prima oară în România.

 

RUMON GAMBA a colaborat cu Rotterdam Philharmonic Orchestra, Gothenburg Symphony, BBC Symphony, BBC Philharmonic, Sinfónica de Galicia la Festivalul Musika-Música din Bilbao ș.a. Interesat de muzica nouă, Rumon Gamba a dirijat prime audiţii, dintre care menţionăm premiera operei Two Boys de Nico Muhly la English National Opera, Concertul pentru violă de Brett Dean alături de BBC Symphony Orchestra, Dancer in the Dark de Poul Ruders, Blood on the Floor şi Scherzoid de Mark-Anthony Turnage. Totodată, a dirijat în premieră australiană versiunea originală a Simfoniei nr. 5 de Sibelius, alături de Queensland Symphony Orchestra. Rumon Gamba a mai dirijat The African Prophetess de Larsson Gothe, alături de Norrlands Operan şi corul operei din Cape Town în cadrul unui eveniment organizat de Royal Stockholm Philharmonic.

ALEXANDRU TOMESCU este solist concertist al Orchestrelor Radio România, din anul 2002. A obținut burse de studii în SUA şi Elveţia. Printre numeroasele competiţii naţionale şi internaţionale câştigate se numără : Concursul „Paganini“ (Genova, 1995), Concursul „Marguerite Long Jacques Thibaud“ (Paris, 1999) şi Concursul „George Enescu“ (1999).

A concertat sub bagheta unor dirijori importanţi, între care Kurt Masur şi Valery Gergiev, Vasilii Petrenko, alături de pianişti precum Valentina Lisitsa şi Eduard Kunz, în săli celebre ca Berliner Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Théâtre des Champs-Élysées. Alexandru TOMESCU a câștigat – în noiembrie 2018 - pentru a treia oară, în urma concursului național, dreptul de a cânta pe vioara STRADIVARIUS Elder-Voicu pentru următorii 5 ani, până în 2023. Vioara a fost folosită timp de patru decenii de către marele violonist Ion Voicu. Turneul Internațional Stradivarius este unul dintre proiectele sale de succes, cu sute de concerte, în zeci de localităţi din ţară și străinătate, cu programe care au cuprins câteva integrale-eveniment pentru viaţa muzicală românească.

 

×