Concertul Orchestrei Simfonice Gulbenkian

Concert cu peripetii, cu sare si cu piper! Asa imi va ramane, printre amintirile despre Festivalul cu numarul XX, concertul Orchestrei Gulbenkian din seara de 13 septembrie!

Concertul a fost minunat, dar atat de lung, incat dupa prima lucrare din partea a II-a, adica dupa Suita a III-a in Re major "Sateasca", de George Enescu, jumatate din public a parasit cu regret Ateneul, caci era deja ora 19, iar la 19,30 intra pe scena la Sala Palatului Daniel Baremboim... Situatii de acest fel au fost nenumarate de-a lungul editiilor, caci coordonarea duratelor nu prea functioneaza!

In timpul Suitei, pe partea evocatoare, subtila, in care Enescu isi aminteste de casa copilariei, a cantat un telefon, clar si corect, tema unei simfonii, parca de Mozart! Si n-a fost destul, a mai primit cineva un apel, tot pe un moment in piano si tot pe Enescu! La finalul partii cu pricina, minunatul Laurence Foster,
dirijorul, s-a intors catre noi si ne-a rugat sa verificam telefoanele, caci fapta noasta ar fi desigur nu numai pe placul lui si al Orchestrei, ci si al lui George Enescu! Mare rusine ne-a fost, si sper ca mai cu seama celor ce au fost de vina!

A urmat piesa lui Benjamin Briten, apoi a continuat pomenita migratie si Foster, dupa minute in sir de aplauze, ne-a spus ca cine chiar vrea sa plece la Baremboim s-o faca ACUM!, iar ceilalti, care ramanem, vom primi bisul cerut. Am ramas si am auzit muzica din serialul Linia maritima Onedin, adica Spartacus de Aram Haciaturian! O splendoare, cantata magistral de o orchestra ctitorita de un armean, de Calouste Sarkis Gulbenkian, care a facut o mare avere din petrol, si din ea a daruit cu imensa generozitate CULTURA orasului Lisabona. Ansamblul, ce va fi si la Erevan peste cateva zile, evident il "curteaza" pe ctitor cantand Haciaturian! Final de mare clasa al concertului cu multa sare si mult piper! Ce ne-ar mai trebui si noua un Gulbenkian, sa ne faca o sala de concert!

Dar sa nu uit cum si cu ce a inceput concertul Foster-Gulbenkian! Cu Charles Ives – The 4-th of July, adica o piesa scrisa pentru Ziua Nationala a S.U.A., cu sonoritati ce evocau nebunia sonora a unui astfel de moment la New York, de am avut impresia ca pe 5-th Avenue s-au intalnit fata in fata doua fanfare, ce evident cantau fiecare altceva! Concertmaistrul l-a dublat pe Laurence Foster si fiecare a dirijat cate o… fanfara! Apoi a fost Simfonia a II-a pentru pian si orchestra, "The Age of Anxiety", Timpul anxietatii de Leonard Bernstein, cu Dana Ciocarlie la pian. Robusta in sonoritati, romanca stabilita la Paris, are o mare pasiune pentru muzica relativ recent scrisa si a fost convingatoare. De altfel, ea este si o buna interpreta a muzicii lui Robert Schumann, fapt constatat chiar de Christian Zacharias. Dana Ciocarlie a dat si ea un bis, Dansul dobrogean de Paul Constantinescu, indelung aplaudat.

Dupa Suita de George Enescu, impecabila, asa cum stie sa simta enescian Laurence Foster, personalitate dedicata cu tot sufletul marelui nostru muzician-filosof, au fost Variatiunile si Fuga pe o tema de Purcell, sau Ghidul de orchestra pentru tineri de Benjamin Britten. Avem mereu nevoie de lectii, cea data de Britten ne-a aratat ce pot sa faca instrumentistii dintr-o orchestra!

Concertul de la Ateneu s-a incadrat in seria Enescu si contemporanii sai. A fost excelent conceput si cantat, cu toate nazdravaniile necuvenite, care par a fi inepuizabile si care trebuie sa ne puna pe ganduri, sa ne determine sa le corectam prin scoala, prin educatie. Nu avem voie sa stirbim cu prostioare/prostii "corola de minuni" a muzicii!

Concertul de la Ateneu a fost excelent conceput si cantat! Cum altfel? Doar Laurence Foster este un mester minunat al lumii contemporane si si al nostru, caci stiut este ca se trage de pe aici, ca este un ctitor de evenimente pentru George Enescu, pentru Festivalul George Enescu, prin concertele de la miez de noapte din Ateneu, ce au devenit traditie, prin scoaterea Festivalului din Bucuresti si trecerea lui in orasele mari ale Romaniei!