x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Concertul pentru vioară și orchestră de BRAHMS, interpretat de GABRIEL CROITORU pe vioara lui George Enescu

Concertul pentru vioară și orchestră de BRAHMS, interpretat de GABRIEL CROITORU pe vioara lui George Enescu

de Magdalena Popa Buluc    |    14 Ian 2020   •   17:52
Concertul pentru vioară și orchestră de BRAHMS,  interpretat de GABRIEL CROITORU pe vioara lui George Enescu
Sursa foto: Eugen Oprina

Vineri, 17 ianuarie (19.00), dirijoarea de origine chineză TIANYI LU revine la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO și propune publicului de la SALA RADIO un frumos program de muzică germană: Brahms și Richard Strauss.

Concertul este un prilej de a-l aplauda pe cunoscutul violonist GABRIEL CROITORU, care va interpreta celebrul Concert în Re major pentru vioară și orchestră de BRAHMS. Gabriel Croitoru deține, din anul 2008, dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, ce a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”.

Compus în 1878 de marele compozitor german, Concertul pentru vioară și orchestră este unicul său concert acest gen și a fost dedicat prietenului său Joseph Joachim, unul dintre cei mai mari violoniști ai sec. XIX. Acesta a și interpretat lucrarea în premieră absolută, pe 1 ianuarie 1879, la Leipzig, sub bagheta lui Brahms însuși.

În a doua parte a serii de la Sala Radio veți asculta primul poem simfonic compus de RICHARD STRAUSS, la doar 22 de ani : Aus Italien (Din Italia), lucrare inspirată din călătoria lui Strauss în Italia, la Roma, Bologna, Napoli și pe superba coastă Amalfi. În 1887, la Munchen, Strauss și-a dirijat propria premieră, lucrarea fiind dedicată mentorului său, dirijorul și pianistul Hans von Bülow. O lucrare extrem de inovatoare în muzica epocii, fantezia sa simfonică ce reda sonor universul Italiei a stârnit păreri extrem de împărțite, așa cum se aștepta și creatorul ei, Strauss caracterizându-și poemul ca o punte de legătură muzicală între vechi și nou.

 

În prezent dirijoare asistentă la Melbourne Symphony Orchestra din Australia şi dirijoare principală la St. Woolos Sinfonia din Marea Britanie, TIANYI LU colaborează totodată cu Los Angeles Philharmonic, Hallé Orchestra, Dallas Opera, Welsh National Youth Orchestra, Royal Welsh College of Music Symphony Orchestra, Bristol Metropolitan Orchestra. Născută în Shanghai, dirijoarea s-a stabilit împreună cu familia sa în Noua Zeelandă. A studiat la Universitatea din Auckland şi apoi la Universitatea din Melbourne. În anul 2015 şi-a completat studiile de masterat în dirijat de orchestră la Royal Welsh College of Music and Drama.

 

Violonistul GABRIEL CROITORU se bucură de peste o mie de apariţii scenice. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră "Regina Sofia“, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, S.U.A. Începând din 2011, a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură, sub titlul “Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi “Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail). Pe 22 ianuarie 2015, Gabriel Croitoru a fost aplaudat alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail într-un recital extraordinar la Londra, parte a unui amplul program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului, manifestări organizate de Institutul Cultural Român din Londra.

 

×