x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Corul Madrigal la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS)

Corul Madrigal la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS)

de Magdalena Popa Buluc    |    19 Iun 2024   •   16:00
Corul Madrigal la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS)

​La invitația Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi desfășoară pe toată durata Festivalului o suită amplă de evenimente culturale, la care sunt invitați spectatori de toate vârstele.

 

Gala de deschidere, spectacol-poem despre prietenie

Într-o ediție FITS care sărbătorește Prietenia, Corul Madrigal invită publicul la un spectacol-poem, cu participarea extraordinară a invitaților Constantin Chiriac, Pippo Delbono și Tim Robbins. În curtea Casei Altemberger, vechea primărie a Sibiului și cel mai mare ansamblu gotic civil din România, construit în secolul al XV-lea, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, prezintă un repertoriu extins, cu lucrări din Renaștere, până la creatorii contemporani.

Regia spectacolului este semnată de Emil Pantelimon, iar scenografia de Vladimir Turturica.

61 de ani în 6 expoziții: trecut, prezent și viitor

Între 22 și 30 iunie, la Muzeul Național Brukenthal, Corul Madrigal prezintă Muzeul Madrigalcu 6 expoziții emblematice: Madrigal în Valea Jiului; Madrigal Experience; Madrigal Media – discografie, brand, editorial; Costumul Madrigal - 40 de costume care au scris și scriu o istorie culturală unică; Spectacolul Madrigal - 4 diorame cu experiențe senzoriale complete; Madrigal for Babies și Cantus Mundi: Muzica pentru toți – o strategie culturală pentru viitor.

Programul de vizitare al expozițiilor este cel al Muzeului Național Brukenthal.

Revista Madrigal

Pe 26 iunie, la ora 11:00, la Bursa Internaționă de Spectacole de la Sibiu – Hotel MyContinental, Faust Hall, Corul Madrigal lansează primul număr al revistei sale trimestriale dedicate artelor spectacolului din România.

O premieră editorială marca Madrigal, revista conține 244 de pagini de interviuri, cronici și cele mai noi informații despre proiectele Corului Madrigal și ale partenerilor și colaboratorilor săi, nume și instituții marcante ale vieții noastre culturale.

Revista, al cărei redactor-șef este Monica Lup, se distribuie gratuit.

„Ritualuri”, un spectacol grandios

FITS se încheie pe 30 iunie, ora 21:00, la Muzeul ASTRA cu Spectacolul Extraordinar „Ritualuri”, susținut de Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu.

Spectacolul, semnat de regizorul Emil Pantelimon, în scenografia lui Vladimir Turturica, este dedicat unor ritualuri universale - pentru pace, de lume, religioase și pentru natură și se va desfășura pe malul lacului Dumbrava.

După spectacol, 12 scene ale ritualurilor vor fi activate în tot Muzeul ASTRA, până la ora 01:00 dimineața. Zona din jurul lacului va deveni un univers performativ, în care publicul va interacționa cu actori, coruri de copii Cantus Mundi, Baletul Operei Comice pentru Copii, femeile de la șezătoarea din Ozun, Corul lipovenilor de la Brăila, percuționiștii Young Beats și Zoli Toth și va participa la recitaluri ritualice de bocet, de bucurie, de trecere sau de blesteme, toate colorate într-un show de video mapping proiectat în pădurea Muzeului ASTRA.

La Muzeul ASTRA vor fi prezente corurile de copii din Cantus Mundi: „Waldorf” Iași, dirijor Daniel Popa, „Unirea” Focșani, dirijor Ana-Maria Rusu, Corul Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea, dirijor Nicoleta Țâmpu și „Junior VIP” Cluj-Napoca, dirijor Anca Mariaș,

Spectacolul Extraordinar „Ritualuri” va fi prezentat și în avanpremieră sâmbătă, pe 29 iunie, de la ora 22:00.

Participarea la evenimente se face cu achiziționarea biletelor de acces în Muzeul ASTRA.

Evenimentele Corului Madrigal la Sibiu se desfășoară în parteneriat cu Festivalul Internațional de Teatru de la SibiuMuzeul Național BrukenthalMuzeul ASTRA și Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×