Cristian Mandeal inaugurează integrala Beethoven la Filarmonica din Braşov
Pe 16 ianuarie va avea loc la Sala Patria din Braşov primul concert din seria integralei Beethoven cu Orchestra simfonică a Filarmonicii din Brașov dirijată de Cristian Mandeal, concert ce va debuta cu o lucrare beethoveniană mai puţin cunoscută Bătălia lui Wellington, în primă audiţie la Braşov, urmată de celebrul Concert pentru pian şi orchestră nr. 1, solist Andrei Licareţ şi Simfonia I de Ludwig van Beethoven.
Concertul va deschide seria de 9 evenimente ale integralei Beethoven realizată de Cristian Mandeal la Braşov, serie plasată sub semnul aniversării celor 250 de ani de la naşterea marelui compozitor german, marcată la nivel mondial prin numeroase evenimente.
Cristian Mandeal declara înaintea acestui eveniment : “Vârsta a treia aduce totuși surprize. Și iată că de un timp încoace îmi retrăiesc mental anii tinereții și chiar ai copilăriei. Odată cu scurgerea vremii și cu scăderea activității curente cotidiene nevoia de prezent se lasă cu ușurință transferată în trecut. Așa se face că dorul de acasă, acesta însemnând chiar și până azi orașul de baștină al familiei mele, Brașovul, mă îndeamnă să revin constant în acel spațiu. Dar nu oricum, ci încercând să-mi îndeplinesc o datorie de suflet față de locul în care am crescut și m-am format ca viitor muzician. În consecință am inițiat în cursul anului 2019 un fel de “masterat” de orchestră în folosul Filarmonicii brașovene, parcurgând într-o serie de șase concerte aproape întreaga creație simfonică și concertantă a lui Johannes Brahms. Inițiativa a avut succes, atât în fața orchestrei, cât și a publicului. Sălile au fost pline, iar muzicienii ansamblului nu cred că s-au plictisit prea tare. Acest fapt m-a încurajat să continui, așa încât pentru anul 2020, an jubiliar Ludwig van Beethoven, am proiectat un ciclu de alte nouă concerte în care să parcurgem împreună aproape toată opera titanului. Vom da în felul acesta, începând din ianuarie, câte un concert pe lună cuprinzând cele 9 simfonii împreună cu integrala concertelor instrumentale, însoțite de o largă serie de uverturi și alte piese introductive.”
CRISTIAN MANDEAL
În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.
A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2001 şi 2003. Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie – etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii. A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001 – 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013). Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

Ştiri din .ro
TOGETHER: despre importanța multidisciplinarității și a diversității @ROMANIAN DESIGN WEEK 2021

Cele mai cunoscute opere de artă care sărbătoresc dragostea

Cărți rupte din viață în noua serie Memoir a Editurii Trei

Spectacolul muzical Păcală și Tândală aduce în scenă lumea plină de umor a satului românesc

Întâlnire cu Alexander Hausvater în postura de scriitor la Teatrul Stela Popescu, pe 25 februarie
Special de Dragobete: „Să vorbesc cu tine”, o comedie plină de speranță despre iubire, cu Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu, pe scena Teatrelli

Jupiter’s Legacy/ Moștenirea lui Jupiter apare pe 7 mai 2021, exclusiv pe netflix
Alexandru Repan, o viață dedicată scenei

TEL AVIV. Publicul pasionat de film descoperă patrimoniul cinematografiei românești
Casa Artelor Dinu Lipatti redeschide Salonul de muzică în anul 2021
Jurnalul vă oferă o carte memorabilă: ”Iarba Vântului”, al doilea volum al "Trilogiei Ţărănești", de Dinu Săraru
„Adevărul”/ „La vérité”, noul film al regizorului Hirokazu Kore-Eda, cu Catherine Deneuve în rolul principal, are premiera în cinema pe 26 februarie

STOCKHOLM. „Navigând prezentul: Seria de discuții artistice”, în viziunea contemporanilor din România și Suedia
Concert in memoriam Camil Marinescu, LIVE de la SALA RADIO!

„Gala de Dragobete”, „Seară franceză” și „Elixirul dragostei”, în această săptămână pe scena Operei Naționale București
