Daniele Gatti: "Am un profund respect pentru Sergiu Celibidache”

Daniele Gatti – probabil cel mai pregnant nume de dirijor pe care l-a dat spatiul italian in ultimele decenii. La cei 50 de ani – pe care ii va implini in 6 noiembrie – are o experienta internationala impresionanta, atat in privinta repertoriului simfonic, dar si a celui liric (pentru a alege un singur exemplu relevant, Gatti a condus, in aceasta vara, Parsifal in Festivalul de la Bayreuth). Fostul director artistic al Filarmonicii Regale din Londra, fostul principal dirijor invitat al Operei Covent Garden se ocupa, in momentul de fata, de Orchestra Nationala a Frantei, ca director artistic, dar si de Opera din Zürich, in calitate de dirijor principal. Cum priveste prezenta in festival, am afl at din interviul pe care ni l-a acordat, prin telefon, in seara zilei de 13 septembrie:

● In 24 si 25 septembrie, iubitorii muzicii din Romania vor avea ocazia sa va urmareasca la Bucuresti dirijand Orchestra Nationala a Frantei, unul dintre cele mai valoroase ansambluri europene de gen. Cum pregatiti cele doua concerte si la ce va asteptati de la aceasta prezenta in tara noastra?
● Ei bine, va fi pentru prima data cand voi vizita tara dvs., capitala Bucuresti dar, de asemenea, voi dirija in premiera muzica lui George Enescu. Sunt deosebit de interesat de aceasta noua experienta si foarte pozitiv in privinta ei, ca si intreaga orchestra, de altfel. Cu totii asteptam cu nerabdare aceste doua concerte, din Festivalul Enescu, in care prezentam Simfonia a IX-a de Mahler si un program in care sunt reunite lucrari din repertoriul francez si Simfonia concertanta op. 8 de George Enescu, avand-o ca solista pe marea violoncelista Han-na Chang.

● Cat de cunoscuta va este muzica lui George Enescu? Ce stiti despre capodopera sa lirica, opera Oedipe?
● Trebuie sa recunosc faptul ca Enescu nu reprezinta un domeniu familiar pentru mine – dupa cum spuneam, este pentru prima data cand dirijez o creatie a sa; si, de asemenea, nici despre opera Oedipe nu pot spune ca stiu foarte multe. Da, este adevarat ca sunt si dirijor de opera, dar acesta nu este principalul obiect al activitatii mele; si, de obicei, cand ma ocup de opera, abordez creatii din repertoriul romantic, italian si german.

● Profilul dvs. muzical aminteste de cel al lui Enescu – pentru ca si dvs. ati studiat, dupa cum stim, dirijatul, compozitia, dar si pianul si vioara. Ne puteti spune ce modele ati avut, atunci cand va formati ca artist?
● M-am nascut la Milano si am studiat in capitala Lombardiei, unde am avut marea sansa sa asist la repetitiile de la Teatrul Scala, atat pentru spectacole de opera cat si pentru concerte simfonice. Scala, pe cand eram eu student, era printre cele mai bune teatre de opera din lume, probabil cel mai bun! Toti marii sefi de orchestra dirijau la Scala, si asa am avut sansa sa urmaresc artisti precum Bernstein, Kleibert, Abbado, Muti, Giulini, Sawallisch – cu totii au trecut pe la Scala, unii de cateva ori intr-o singura stagiune. Asadar, nu a existat un model anume dar, daca ar fi sa aleg un nume, acela ar fi Arturo Toscanini – intotdeauna am admirat arta sa dirijorala; de asemenea, mi-a placut Klemperer, model de etica profesionala, si l-am admirat si pe Carlo Maria Giulini. Insa prefer sa nu urmez vreun astfel de model, ci sa-mi fac propriul drum, un stil personal; iar daca ceea ce propun place publicului, sunt chiar fericit. Este mai bine sa fii un Gatti slab, decat sa imiti pe cineva.

● Cum ati descrie alcatuirea programelor celor doua concerte de la Bucuresti ?
● De obicei, nu obisnuiesc sa descriu sau sa vorbesc despre programele concertelor pe care le dirijez, pentru ca sunt de parere ca ascultatorii trebuie sa se apropie de muzica fara sa
fie infl uentati astfel. Folosind cuvintele, pierdem din magia concertului! Muzica se explica prin ea insasi, fara ajutorul cuiva care sa pledeze pentru ea vorbind. Daca as fi o persoana in situatia de a merge la un concert, as merge pur si simplu sa-l ascult. Nu vreau sa pledez, sa sustin o lectie universala despre muzica, ci doresc sa creez energii, tensiuni, emotii in timpul concertului si sa las ascultatorilor libertatea de a-si forma propria lor opinie.

● In momentul in care acceptati postul de director artistic al Orchestrei Nationale a Frantei aveati deja o carte de vizita impresionanta, o reputatie internationala ce v-ar fi permis, probabil, si alte optiuni. Ce v-a facut sa acceptati propunerea de la Paris?
● Am fost directorul artistic al Filarmonicii Regale din Londra timp de 13 ani si, la un moment dat, am realizat ca misiunea mea acolo s-a incheiat; iar cand am intalnit pentru intaia oara Orchestra Nationala a Frantei – care a fost, pentru mine, primul ansamblul simfonic francez cu care am colaborat – am simtit ca sunt pe aceeasi frecventa cu membrii sai si, fi reste, in momentul in care mi s-a oferit pozitia de director artistic al orchestrei, am acceptat-o cu bucurie. Un motiv a fost si acela ca ansamblul apartine unei tari foarte apropiate de Italia, nu numai geografic, ci mai ales ca spiritualitate, ambele fiind latine. Orchestra Nationala a Frantei este, fara indoiala, cea mai buna orchestra franceza in momentul de fata si sunt fericit acum, dupa patru ani de colaborare, ca am raspuns afi rmativ propunerii de a o conduce.

● Cu siguranta stiti ca, printre directorii artistici ai Orchestrei Nationale a Frantei, s-a numarat si Sergiu Celibidache. Anul viitor vom celebra centenarul nasterii sale. Cum vi-l amintiti pe muzicianul roman?
● Imi amintesc doar ultimii ani din activitatea lui Celibidache, pentru ca eram prea tanar atunci cand el a avut acea pozitie, la Paris. Imi sunt mult mai proaspete impresiile colaborarii sale cu Filarmonica din München si, in pofida faptului ca nu am avut sansa sa-l urmaresc in concert, i-am ascultat imprimarile, care sunt toate inregistrari live. Celibidache este un artist despre care opiniile raman radical divizate: poti sa-l adori sau poti sa-l dezavuezi in totalitate. Eu, insa, am avut si continui sa am un profund respect pentru Sergiu Celibidache. Unele dintre ideile sale muzicale sunt cu adevarat geniale, dar exista si situatii in care e dificil pentru mine sa apreciez viziunea sa artistica. Insa, dincolo de acestea, ramane respectul meu total pentru integritatea, pentru moralitatea artistica a acestui muzician, unul dintre cei mai mari dirijori ai generatiei sale.