x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Demis Roussos, concert de cinci stele

Demis Roussos, concert de cinci stele

de Sebastian S. Eduard    |    07 Mai 2008   •   00:00
Demis Roussos, concert de cinci stele

Demis Roussos va concerta la data de 10 mai în Bucureşti, la Sala Palatului, ora 19:00. Concertul de la Bucureşti face parte din turneul “40 years of music”, care a început în data de 8 ianuarie, în Franţa. Fanii vor putea asculta în cadrul concertului din Capitală o selecţie a celor mai bune melodii din cariera sa.

Demis Roussos va concerta la data de 10 mai în Bucureşti, la Sala Palatului, ora 19:00. Concertul de la Bucureşti face parte din turneul “40 years of music”, care a început în data de 8 ianuarie, în Franţa. Fanii vor putea asculta în cadrul concertului din Capitală o selecţie a celor mai bune melodii din cariera sa.

 

 

Turneu. Demis Roussos soseşte în România după mai multe concerte care au avut loc chiar în aceste zile în Estonia, Lituania şi Letonia. După concertul din România, în luna iunie, Demis Roussos se va întoarce la Paris, unde va finaliza înregistrările de pe ultimul său album, care va fi lansat oficial la 8 noiembrie. Tot la aceeaşi dată este programată şi lansarea primei cărţi referitoare la viaţa artistului şi care va purta titlul “Demis Roussos, my Father”, scrisă de fiica sa, Emily. În septembrie şi octombrie, artistul va susţine concerte în Rusia şi Statele Unite.

 

 

Astfel, piese precum “Forever and Ever”, “Goodbye my love goodbye”, “Lovely lady of Arcadia”, “My friend the wind”, “We shall dance” vor putea fi ascultate live şi de publicul din România.

 

 

Biografie. Artemios (Demis) Ventouris Roussos s-a născut la 15 iunie 1946 în Alexandria, Egipt. După ce părinţii săi pierd toată averea, se mută în Grecia. La 17 ani îşi încearcă norocul cu “The Idols”, prima formaţie în care evoluează. În 1968 schimbă trupa şi genul muzical, intrînd în sfera rock progresiv, împreună cu “Aphrodite’s Child”. După destrămarea trupei a continuat să înregistreze cu Vangelis – fost coleg de trupă. Cei doi înregistrează împreună albumele “Sex Power” şi “Race to the end”. Alege în cele din urmă cariera solo. Deşi piesa “We Shall Dance” nu a avut prea mare succes, după un turneu prin sudul Europei, Demis Roussos devine un cîntăreţ cunoscut. Anii ’70 au reprezentat apogeul carierei pentru el. Hituri ca “My Friend the Wind”, “My Reason”, “Velvet Mornings”, “Someday” sau “Lovely lady of Arcadia” îi aduc celebritatea mult dorită.
×
Subiecte în articol: muzica demis roussos roussos demis