x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Dirijorul lui Sinatra

Dirijorul lui Sinatra

de Alex Revenco    |    19 Noi 2009   •   00:00
Dirijorul lui Sinatra

După ce a lucrat cu Ray Charles, Tony Bennett, Natalie Cole, Céline Dion sau Barbra Streisand, Diana Krall se declară "încântată" de proiectele cu Claus Ogerman, fostul dirijor al faimosului Frank Sinatra.



Sub bagheta lui Ogerman, Krall a înregistrat o serie de piese incluse pe cele mai recente albume: "The Look of Love" şi "Quiet Nights", piese care vor putea fi ascultate în concertul de la Sala Palatului, duminică, 22 noiembrie. Diana a mărturisit că, deşi a lucrat cu numeroase personalităţi remarcabile, figura reprezentativă care i-a influenţat major viziunea artistică este celebrul compozitor de origine germană Claus Ogerman. Iniţiatorul şi totodată coordonatorul compoziţiilor de influenţă bossa nova ale unor artişti ca Frank Sinatra, Stan Getz sau Bill Evans, Claus Ogerman a acceptat imediat invitaţia Dianei Krall de a lucra împreună la albumul "The Look of Love". Entuziasmul lui Ogerman faţă de acest proiect a copleşit-o pe diva jazz-ului, el retrăgându-se la München pentru a se dedica exclusiv acestui disc. Colaborarea a continuat şi la materialul "Quiet nights", unde Ogerman a aranjat şi coordonat piesele.

×
Subiecte în articol: muzica