x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Diseară, în Silver Church cântă Travka

Diseară, în Silver Church cântă Travka

de Alex Revenco    |    28 Oct 2010   •   00:00
Diseară, în Silver Church cântă Travka

Trupele de la noi s-ar putea împărţi în două mari categorii: cele care cântă cam acelaşi lucru, oriunde şi oricând, şi ajungi să te saturi şi cele care cântând rar şi foarte rar, sunt tot timpul dorite iar concertele lor - oriunde ar avea loc sunt aşteptate cu nerăbdare de legiuni întregi de fani fideli.

Din ultima categorie face parte şi Travka, care începe azi în Bucureşti un nou turneu naţional, următoarele date fiind: 29 octombrie Cluj, 30 - Timişoara, 5 noiembrie Galaţi, 6 - Iaşi, 12 Bacău, 20 Focşani şi 25 noiembrie Piteşti, dar lista ramâne deschisă! Pe lângă cele două albume, Travka şi-a îmbogăţit repertoriul cu patru piese noi-nouţe: "Atenţie! Atenţie!", "Aici sunt eu", "E cineva în oraşul acesta" (a fost locul 1 la Radio Guerrilla) şi ultima, "Fetele-n luna". Videoclipul acestei piese va fi prezentat în premieră la concertul din The Silver Church. De la Misha am aflat că Travka "mai are în producţie încă patru piese noi unde, instrumental vorbind, totul este gata iar versurile sunt scrise, însă mai trebuie lucrat la liniile melodice pentru voci".

×
Subiecte în articol: muzica