“Olteanul universal” Tudor Gheorghe s-a gândit să le arate copiilor şi cadrelor didactice cât de frumoasă este limba română, în contextul notelor mici pe care le iau elevii la examene. Astfel, a pornit cu “Lecţia” în turneu prin Republica Moldova şi prin ţară, în oraşele mici, unde publicul a fost văduvit, în ultimii ani, de prezenţa artiştilor români.
“Dicţionarul explicativ al limbii române dă cinci definiţii pentru cuvântul «lecţie». Departe de a cădea în didacticism, spectacolul meu «Lecţia» are câte ceva din toate cele cinci definiţii. De la pledoaria pentru păstrarea curăţeniei limbii române la redescoperirea primelor manifestări literare prezentate cu umor, unele sub formula «ştiaţi că?», de la candoarea exprimării poetice a iubirii, romantice sau erotice până la cea mai frumoasă poezie de dragoste şi până la cum ne-am pierdut vocalele din cuvinte sau despre ce n-ar trebui să uităm: să iubim. Iată câteva din temele pe care le vom dezbate în spectacolul «Lecţia»“, a declarat Tudor Gheorghe.
Spectacolul este o pledoarie pentru păstrarea limbii române, o incursiune în poezie, cele mai frumoase versuri, de la poeţii Văcăreşti, rapsozii populari, Alecsandri, Eminescu, Arghezi, Mihai Beniuc, la Adrian Păunescu. Se încheie cu câteva cântece despre dorul de ţară, idealul Unirii şi Basarabia. Scopul lui Tudor Gheorghe este unul foarte precis, iar “Lecţia” trebuie învăţată.
“Când aflu ce note iau copilaşii la testele pe care le dau acum, sunt siderat, nu-mi vine să cred – spune neica Tudor. De asta vin în întâmpinarea profesorilor, a elevilor, poate-i conving să vadă că limba română e frumoasă, că dragostea faţă de istorie, limbă, folclor, faţă de ţara asta atât de necăjită, trebuie să existe, dacă vrem să fim.”
Turneul a început la Centrul Cultural “Tudor Gheorghe” din Izbiceni. Oltenii de acolo, oameni simpli, muncitori, agricultori, fiind un adevărat barometru pentru neica Tudor, care îşi trage seva din rădăcinile adânci ale spiritului românesc nealterat, adică de la ţară!
“Este o lecţie de iubire, respect, istorie, patriotism. E mai mult decât o lecţie... Am pornit spectacolul dintr-un sat, un sat foarte drag mie, din comuna Izbiceni, un spectacol care a avut loc în Centrul Cultural care-mi poartă numele. M-am bucurat să văd o sală arhiplină, emoţionată. Ideea mea de a pleca de aici şi de a bântui prin ţară nu mă voi duce în oraşele mari, voi fi în oraşele unde, de 20 de ani, nu s-au mai întâmplat evenimente culturale reale.”
Cu “Lecţia”, Tudor Gheorghe ajunge pe 9 aprilie la Brăila, pe 11 aprilie – la Galaţi, pe 25 aprilie – la Alexandria, pe 27 aprilie – la Mangalia, pe 29 aprilie – la Drobeta Turnu-Severin, pe 30 aprilie – la Reşiţă, pe 4 mai – la Jimbolia, pe 8 mai – la Hunedoara, pe 11 mai – la Târnăveni, 18 mai – la Târgu Lăpuş, pe 25 mai – la Cluj şi pe 26 mai – la Reghin.