x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Faith No More live

Faith No More live

de Alex Revenco    |    21 Iun 2009   •   00:00
Faith No More live
Sursa foto: /Pleon Graffiti

Bill Gould, basistul formaţiei americane, a declarat că aşteaptă cu nerăbdare concertul din România.



Săptămână trecută, Faith No More a demarat "Reunion Tour 2009" în Marea Britanie. Trupa a susţinut un concert incendiar la sala londoneză Brixton Academy şi a fost cap de afiş la festivalul Download, unde au participat peste 110.000 de spectatori. Faith No More a încins atmosfera cântând peste 20 de piese, printre care: "Easy", "Epic", "We care a lot", "Falling to pieces", "The Real Thing", "Last cup of sorrow" sau "Evidence". La 15 august, Faith No More concertează la Bucureşti, la Sala Polivalentă. "Până acum Faith No More nu a avut ocazia de a concerta în Bucureşti, aşa că acest spectacol este special pentru fiecare dintre noi. Majoritatea membrilor trupei nu au mai fost în România şi, deşi vom sta foarte puţin în ţară, vom încerca să profităm cât mai mult de această vizită. Este unul dintre concertele pe care le aşteptăm cu nerăbdare", a declarat basistul Bill Gould. Biletele pentru concertul din România, organizat de King Size Production şi Bring The Noise, se găsesc la Diverta şi www.ticketpoint.ro. Biletele costă 150 de lei (cu loc) şi 120 (fără loc) până la 10 iulie; 180 (cu loc) şi 150 de lei (fără loc) - între 11 iulie şi 15 august.

×
Subiecte în articol: muzica