x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Fără nume

Fără nume

04 Ian 2008   •   00:00

Imediat după Anul Nou, formaţia Slayer a intrat in studio pentru a inregistra un nou album. Discul urmează să iasă pe piaţă in toamna acestui an, iar lansarea lui va fi urmată de un turneu mondial de promovare.

Slayer vrea să scoată un album nou in 2008


Imediat după Anul Nou, formaţia Slayer a intrat in studio pentru a inregistra un nou album. Discul urmează să iasă pe piaţă in toamna acestui an, iar lansarea lui va fi urmată de un turneu mondial de promovare. „Sunt nerăbdător să văd in ce direcţie se va indrepta noua muzică, cum va suna, cum va fi intreaga experienţă a scrisului şi a compusului. Sunt convins că va fi la fel ca la «Christ Illusion» - adică grozav" , a declarat Tom Araya.

 

EŞEC. Apropo de „Chris Illusion", Slayer a primit anul acesta premiul Grammy pentru piesa de pe album, „The Final Six", o melodie inspirată de povestea unui soldat american care şi-a pus capăt zilelor la scurt timp după intoarcerea din Irak. Sla­yer a mai fost nominalizată pănă acum de două ori, in 2002, pentru piesa „Disciple" de pe albumul „God Hates Us All" şi in 2006, pentru piesa „Eyes of the Insane", care a şi luat premiul Grammy. Totuşi, „Christ Illusion" nu s-a bucurat de acelaşi succes in alte ţări precum India, unde a fost retras de la vănzare după ce mai multe grupări religioase s-au plăns de coverul albumului, care infăţişează un Hristos mutilat. Ca urmare a acestui fapt, EMI Music, studioul care reprezintă formaţia in această ţară, a luat inapoi toate CD-urile distribuite in magazine şi apoi le-a distrus.

 

Flashout

 

SOULFLY. Soulfly au terminat inregistrările pentru noul album de studio, care va fi lansat in vara acestui an. Noul material va conţine 13 piese şi beneficiază şi de prezenţa a doi invitaţi pentru a susţine unele părţi vocale: David „Evil D" Vincent (Morbid Angel) şi Dave Peters (Throwdown). Albumul va fi mixat de Andy Sneap in această primăvară. In perioada premergătoare lansării, fanii vor avea parte de foarte multe fotografii şi videoclipuri din timpul inregistrărilor.

 

TURNEU. Membrii trupei Led Zeppelin ar putea căştiga peste 200 de milioane de dolari dacă vor accepta să facă un turneu in acest an. Ofertele vin din partea a doi promotori rivali, Live Nation şi AEG, care sunt dispuşi să ofere imensa sumă de 100 de milioane de lire (peste 200 de milioane de dolari) pentru o serie de concerte cu legendara formaţie. Turneul stă deocamdată sub semnul intrebării din cauza opoziţiei solistului vocal, Robert Plant, deşi ceilalţi trei membri par a fi dispuşi să răs­pundă provocării unei reuniri.

 

LONG ROAD. Legendara formaţie americană Eagles revine după 28 de ani cu un nou album de studio, „Long Road Out Of Eden". Trupa care a definit sunetul Californiei de Sud lansează un nou material, pe care criticii il consideră cel mai reprezentativ pentru formaţie. Discul a inregistrat vănzări spectaculoase, intrănd din prima săptămănă pe primul loc in America şi ocupănd primele poziţii in topurile europene. Dublul album epic conţine 20 de melodii care combină excepţional mai multe stiluri (rock, country şi influenţe orientale).Â

×
Subiecte în articol: muzica