Festivalul Tarafuri şi fanfare, ediţia a VIII-a, la Muzeul Satului

Muzica din vatra satului românesc de odinioară va răsuna, la sfârşitul lunii august, pe uliţele Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”. Asociaţia Mişcarea de rezistenţă şi Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” organizează sâmbătă, 31 august şi duminică, 1 septembrie 2013, de la orele 15:00, cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Tarafuri şi fanfare, o adevărată sărbătoare a muzicii ţărăneşti. Evenimentul, iniţiat în anul 2007 de Marius Tucă în spiritul Recursului la România, s-a transformat, iată, într-o veritabilă Mişcare de rezistenţă.

Festivalul Tarafuri şi fanfare, ediţia a VIII-a, a fost selectat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), în cadrul concursului de proiecte culturale, desfăşurat la începutul anului 2013, fiind clasat pe locul I la aria Patrimoniu imaterial, fiind, aşadar, un proiect cultural finanţat de AFCN.

Amfitrionul manifestării este, ca de fiecare dată, începând cu cea de-a doua ediţe, muzicianul Grigore Leşe. A VIII-a ediţie se întoarce în 2013 în Bucureşti, în frumosul sat de la Şosea, - Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti- unde va fi creată o atmosferă autentică a satului românesc, cu lăutari bătrâni dar iscusiţi, care au primit cântecul moştenire şi încearcă să-l transmită mai departe.

Prima ediţie a Festivalului Tarafuri şi fanfare a avut loc la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”. Manifestarea s-a desfăşurat, ulterior, la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, din Dumbrava Sibiului, în mai multe ediţii, iar de aici a pornit din nou la drum şi s-a oprit la Muzeul Bucovinei din Suceava.

Muzicanţii, descoperiţi de Grigore Leşe în căutările sale necontenite, au fost aleşi de fiecare dată pe sprânceană. Grigore Leşe a selectat participanţii în spiritul manifestării, pentru a nu lăsa să se stingă aceste bijuterii ale muzicii tradiţionale, aflate, din păcate, pe cale de dispariţie.

Odinioară, în multe zone ale ţării, muzica de fanfară sau de taraf era nelipsită. Tot satul avea fanfară sau taraf ce cântau la nunţi, înmormântări, la bal şi la război, la joc şi la hramul bisericii. Puţine tarafuri şi fanfare tradiţionale au supravieţuit vremurilor schimbătoare şi au reuşit să-şi păstreze repertoriul, au reuşit să-i convingă pe oameni să nu se înstrăineze de ritmurile locului şi nici de riturile transmise prin generaţii!

Festivalul Tarafuri şi fanfare reprezintă o întoarcere în timp, în vremurile bune, pe când românul ştia să petreacă, ştia sa asculte, ştia să trăiască!