x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Filmul CBGB, povestea celui mai faimos club rock din lume, vineri, în club Underworld

Filmul CBGB, povestea celui mai faimos club rock din lume, vineri, în club Underworld

de Alex Revenco    |    10 Oct 2013   •   19:40
Filmul CBGB, povestea celui mai faimos club rock din lume, vineri, în club Underworld

După ce pe 8 octombrie, la Sunshine Cinema din New York, a avut loc premiera  mondială, începând cu 11 octombrie filmul CBGB începe să ruleze în cinematografele din SUA. În aceeaşi zi, de la ora 20.00, pelicula (de o oră şi 41 de minute) regizată de Randal Miller poate fi urmărită în club Underworld (str. Colţei nr. 48), cu intrare liberă. CBGB este povestea clubului (din cartierul boem Greenwich Village) înfiinţat de Hilly Kristal în 1973, pentru a fi gazdă concertelor de muzică Country, BlueGrass şi Blues, de unde şi iniţialele. Când a întâmpinat dificultăţi cu atragerea în club a artiştilor din genurile muzicale amintite, Kristal a hotărât să pună clubul la dispoziţia celor care cântă orice fel de rock. Dar a avut o condiţie fermă: muzica să fie originală, fără hituri de genul celor care intră în topuri, fără coveruri. Astfel, Hilly Kristal a ajuns “naşul” trupelor punk şi rock underground, fiind cel care a descoperit şi promovat formaţii ca Ramones, Misfits, Television, Patti Smith Group, Mink DeVille, The Police, The Dead Boys, The Dictators, The Cramps, The B-52's, Blondie, Joan Jett & The Blackhearts sau  Talking Heads.

CBGB 1973- 2006

În ultimii ani CBGB a fost gazdă perfectă pentru trupe hardcore punk precum Agnostic Front, U.S. Chaos, Cro-Mags, Sick of It All etc. Clubul a fost închis (restanţe financiare) în octombrie 2006, ultimul concert fiind susţinut de celebra artistă punk rock Patti Smith. Filmul are în distribuţie o serie de talentaţi actori, binecunoscuţi din alte producţii, precum Alan Rickman (Harry Potter, Love Actually, Die Hard) în rolul patronului CBGB, Hilly Kristal, Malin Akerman (Watchmen, The Proposal) în rolul  Debbie Harry (Blondie), Taylor Hawkins (din grupul Foo Fighters) în rolul lui Iggy Pop, Mickey Sumner (fiica faimosului Sting) în rolul Patti Smith, Rupert Grint (Harry Potter) în rolul lui Cheetah Chrome din trupa Dead Boys, Ashley Greene (Shrink, Summer's Blood, The Twilight Saga) în rolul Lisa Kristal- soţia lui Hilly şi coproprietar al  CBGB, etc. Trebuie ştiut că singurul român care a lucrat în CBGB (la sunet, între 1992 şi 2006) şi a cântat pe scena faimosului club din New York (cu Molotov Cocktail) este gazda proiecţiei CBGB din club Underworld!


×