x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Freddie for a Day şi Tribute to Remember

Freddie for a Day şi Tribute to Remember

de Alex Revenco    |    05 Sep 2011   •   21:00
Freddie for a Day şi Tribute to Remember

O veste extraordinara pentru fanii Mercury & Queen, evenimentul 'Tri­bute to Remember: Freddie Mercury', ce va avea loc la 22 septembrie, in Jukebox Venue, a fost inclus pe harta internationala 'Freddie for a Day', www.freddieforaday.com. Incepand cu 1992, la 5 septembrie in fiecare an, fanii Freddie Mercury din intreaga lume sarbatoresc ziua de nastere a idolului lor. Cu acest prilej, fanii se costumeaza ca Freddie, 'Freddie for a Day' fiind o initiativa Mer­cury Phoenix Trust, ce are ca scop strangerea de fonduri pentru combaterea virusului HIV. Organizatorii evenimentului 'Tribute to Remember: Freddie Mercury' au primit, cu bucurie, vestea ca Romania a fost inclusa pe harta internationala a manifestarilor 'Freddie for a Day'. Astfel, evenimentul capata o si mai mare amploare incepand cu 10 septembrie, cand in parcul IOR din Capitala se vor strange fanii Freddie Mercury pentru o plimbare cu bicicleta, cu prilejul implinirii a 65 de ani de le nasterea marelui artist. Zece fete mustacioase, imbracate in tricouri Freddie for a Day, se vor plimba pe biciclete si se vor opri la standul Asociatiei Romane Anti Sida (ARAS) de la ONGFest.

La concertul tribut de la 22 septembrie vor sa participe tot mai multi artisti, din sfere muzicale diferite. Pana acum se stie ca Dan Helciug canta cu Spitalul de Urgenta, Zoltan Andras (Sarmalele Reci) vine cu un proiect ine­dit, prezentat in premiera pe o scena si intitulat Jazzapella. Vor mai urca pe scena Jukebox Venue Cristina Haios de la Impact, Cortez, Oddisey, trupa de muzica medievala Ad Hoc, Cristi Gram (Phoenix) in duet cu Sabina Abru­dian. Vor fi patru ore de muzica Queen, iar toti banii stransi vor fi de­pusi in contul Asociatiei Romane Anti Sida. Pentru acest eveniment, bi­le­tele s-au pus in vanzare in reteaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Humanitas, Carturesti si pe www.eventim.ro. Ultimele bilete promotionale (din cele doua sute), cu acces gene­ral se mai gasesc la pretul special, de 45 de lei. Dupa epuizarea acestora, pre­tul va deveni 60 de lei, urmand ca la intrare biletele sa coste 65 de lei. In cu­rand se vor pune in vanzare si biletele VIP, cu loc la masa.

×
Subiecte în articol: muzica concerte freddie mercury in memoriam