Printre premianți, compozitorul Adrian Iorgulescu, obținând Marele Premiu, pentru întreaga activitate creatoare, compozitoarea Doina Rotaru, care a primit premiul pentru Fatum pentru ansamblu cameral și compozitorul Ulpiu Vlad, pentru În lumina evocării – George Enescu.
În fiecare an, juriul UCMR premiază cele mai valoroase creații din domeniul muzical pentru anul precedent. Pentru prima dată în istoria sa, evenimentul a avut loc sub forma unui spectacol, în care au cântat Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, dirijor col. Aurel Gheorghiță, care a deschis spectacolul de pe scena Operei Naționale, Corul de Copii Radio, dirijor Răzvan Rădos, duoul jazzistic Nadia Trohin (voce) și Mircea Tiberian (pian), Ansamblul Flaut Power, dirijor și solist Ion-Bogdan Ștefănescu.
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa multor personalităţi ale lumii culturale şi artistice, a jurnaliştilor și criticilor, dar și a publicului iubitor de muzică în general.
Dan Dediu, președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România a spus la finalul evenimentului: „Cu această Gală a Premiilor UCMR am aruncat o pietricică în oceanul informațional care ne înconjoară, în speranța că ea va genera un val. În timp, mi-aș dori ca acest val să se transforme într-un tsumani. Viața culturală românească are nevoie așa ceva: de tsunami-uri de energie pozitivă, prietenie profesională, bun gust și altruism.”
Câștigătorii Galei Premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, ediția 2023, sunt:
MARELE PREMIU: Adrian IORGULESCU
Pentru întreaga activitate creatoare
SECŢIA DE MUZICĂ INSTRUMENTALĂ ŞI MULTIMEDIA
– lucrare simfonică:
Ulpiu VLAD – În lumina evocării – George Enescu
– lucrare concertantă:
Dan DEDIU – World’s First Fear – concert pentru flaut şi orchestră
– lucrare camerală:
Doina ROTARU – Fatum pentru ansamblu cameral
SUBSECŢIA DE FANFARĂ
Alexandru BIRIŞ – Rapsodia bistriţeană nr. 1 pentru orchestră de suflători
SECŢIA DE MUZICĂ VOCALĂ
– lucrare corală amplă:
Valentin GRUESCU – Colind extens, cor mixt a cappella, text: George Coşbuc
– lucrare vocal-simfonică:
Laurenţiu BELDEAN – TEKMIRIO „Document” – cameral extins
SECŢIA DE MUZICĂ JAZZ-POP
– Muzică de jazz sau muzică instrumentală – ex-aequo
Dan PAVELESCU – Vals oriental, instrumental
Nicolae CARAGIA – România Mare, instrumental
– Melodie sau grupaj de melodii:
Alexandru NEŞ – Ţi-aş fi fost, text: Roberta Rizac
– Spectacol:
Viorel GAVRILĂ – Dă, Doamne, cântec – spectacol de teatru
SECŢIA DE MUZICOLOGIE
– Sistematică muzicală, etnomuzicologie şi folclor, cercetări de muzică sacră:
Corneliu Dan GEORGESCU – Atemporal Music Archetypes. Romanian Composers Studies and Essays in Musicology - vol. III. Monotony - an aesthetic principle, Editura Muzicală, 2022
– Istoriografie, lexicografie, ediţii critice, antologii:
Florinela POPA – Muzică şi ideologii în secolul 20, Editura Muzicală, 2022
– Publicistică (culegere de cronici, interviuri, eseuri, materiale radiofonice sau de televiziune, programe de sală, broşuri discografice sau antologii referitoare la muzica românească):
Alex VASILIU – Duet pe partitura timpului. Convorbiri cu Ioan Morna, Editura Muzicală, 2022
PREMIUL FILIALEI CLUJ
Hans Peter TÜRK - Das Kreuz (din cadrul ciclului Epitaph, pentru soliști, cor mixt și orchestră)