Dacă e vară, toate gândurile duc la mare și la îndrăgostire. Asta și-a spus probabil și Horia Brenciu, așa că a lansat o piesă numai bună de dansat direct pe nisip, în picioarele goale, alături de persoana dragă și un pahar de vin. Atât versurile, cât și muzica piesei „Poftă de băut” sunt compuse de Vlad Popescu, Cristian Pascu și Horia Brenciu, iar regia și scenariul clipului poartă semnătura lui Iura Luncașu.
„Ca de fiecare dată, totul a început în studio. Când creezi o piesă ca asta, starea nu poate fi decât de bossa nova, adică de relax, pe chill, cum se mai spune”, glumește Horia Brenciu. „Contrar gândurilor unora, vizavi de versuri, nu s-a băut vin în timpul filmărilor. Am păstrat momentul ăsta pentru această perioadă, a lansării”, a declarat Horia. „Piesa a convins-o și pe Diana, care a acceptat imediat rolul de parteneră în clip. Niciodată n-am dansat bossa nova cu o fată atât de mult pe nisip. Niciunul dintre noi n-a obosit, deși ne-am căutat mai toată ziua pe plaja sălbatică de la Vadu”, mai spune artistul.
Horia Brenciu - POFTA DE BAUT
Pentru Diana Munteanu, noua piesă a lui Horia Brenciu reprezintă o premieră, pentru că e primul clip în care apare. „Este primul videoclip în care joc și s-a nimerit ca filmările să aibă loc fix unde îmi place mie cel mai mult: la malul mării, vara. Sunt foarte fericită că fac parte din el și le mulțumesc lui Horia și lui Iura că m-au ales. Cunoscându-l pe Horia, un perfecționist, mă așteptam ca totul să fie minuțios și atent pregătit, și, deși nu mai lucrasem până atunci cu Iura, mi-era clar că lucrurile vor merge într-o direcție foarte bună”, a precizat Diana Munteanu.