x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica In memoriam. Aurelian Preda. Tânărul de o frumusețe înaltă, precum cerul spuzit de stele în mijlocul verii

In memoriam. Aurelian Preda. Tânărul de o frumusețe înaltă, precum cerul spuzit de stele în mijlocul verii

28 Sep 2016   •   11:17
In memoriam. Aurelian Preda. Tânărul de o frumusețe înaltă, precum cerul spuzit de stele în mijlocul verii

„Bate vântul, bate rece/ Și durerea nu mai trece.../ Sufletul mi se usucă/ Ca frunza din pom când pică/ Doamne, cu ce am greșit/ De-așa mult am pătimit/ Soră mi-a fost suferința/ Iar alinare credința...” La ceasul la care transcriem aceste cuvinte dintr-unul dintre cântecele sale, jurnalistul și interpretul de folclor  Aurelian Preda și-a aflat liniștea și sfârșitul durerii.

Din păcate, tratamentul miraculos în care spera, într-o clinică din străinătate, nu a împlinit cea mai puternică dorință a sa: aceea de a putea trăi, mai departe, pentru cântec.

Aurelian Preda s-a stins marți seara, la vârsta de 41 de ani. 

Suferea de o boală necruțătoare, care nu alege, secerând deopotrivă bătrâni și oameni în floarea vârstei. Oameni care mai aveau proiecte de împlinit și prieteni pe care să-i țină de mână. Cancerul - „racul”, cum îi zice în popor - arareori se dă bătut. Și, în ciuda luptei lui - dusă cu cele două „arme” ale sale: încrederea și credința - Aurelian a pierdut această bătălie. 

Ne vor rămâne însă mereu imaginea tânărului cu o frumusețe înaltă și luminoasă, precum a cerului spuzit de stele în mijlocul verii, vocea caldă răsucită în fuior de cântec, versurile pe care le vom rosti amintindu-ni-l pe cel care le dădea fior, ca nimeni altul.

Odihnește-te în pace, suflet cald și luminos! 

Ascultă AICI tulburătoarele sale cântece.

×