x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica In memoriam, Daniel Rosalim! Interpretul sibian de folclor s-a stins la numai 40 de ani (VIDEO)

In memoriam, Daniel Rosalim! Interpretul sibian de folclor s-a stins la numai 40 de ani (VIDEO)

19 Oct 2018   •   19:17
In memoriam, Daniel Rosalim! Interpretul sibian de folclor s-a stins la numai 40 de ani (VIDEO)

Comunitatea sibiană este în doliu după ce vineri dimineața a trecut în neființă Daniel Rosalim, vocea care a încântat de atâtea ori publicul de pe scena Junilor Sibiului. A cântat muzică populară cu atâta dăruire încât vocea și melodiile lui vor dăinui peste ani.

Daniel Rosalim - interpretul a cărui voce a depășit limitele Sibiului, cucerind Țara Făgărașului, Țara Bârsei și toate țările românești laolaltă. s-a născut într-o zi de 29 ianuarie 1978, în Şura Mare, la doar cinci kilometri de Sibiu.

Obișnuia să spună că „dacă nu ar fi fost artist ar fi fost cu siguranță horticultor”, iubind cu însuflețire natura și toate darurile ei.

Cariera lui muzicală a urcat puțin câte puțin, până la ceasul în care dragostea publicului său a devenit o constantă. Daniel Rosalim a ajuns să cânte în corul de la Orlat, “Căluşerul”, iar apoi în Ansamblul “Jidvei România”. Momentul său de debut oficial l-a reprezentat participarea la concursul “Moştenitorii – Tezaur Folcloric”, realizat de Televiziunea Română. Spunea că acel moment a fost de bun augur şi că, de atunci, uşile folclorului i-au fost deschise. 

Apoi a cântat ............................

Află mai mult despre cariera lui Daniel Rosalim (VIDEO și familia lui

×