x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica John Mayall live la Sala Palatului

John Mayall live la Sala Palatului

de Alex Revenco    |    08 Noi 2012   •   17:41
John Mayall live la Sala Palatului
Sursa foto: John Maywall
Cel mai mare bluesman alb din istorie vine pentru a doua şI probabil ultima oară la Bucureşti
Duminică, 11 noiembrie, vom asista la un eveniment excepţional, concertul extraordinar al lui John Mayall la Sala Palatului din Capitală.
Pe lângă faptul că, şI de această dată, formaţia sa conţine muzicieni de top- Rocky Athas (chitară), Jay Davenport  (tobe) şi Greg Rzab (bass)- 'tăticul bluesului britanic' îl va avea ca invitat special pe binecunoscutul jazzman Harry Tavitian, un foarte bun cunoscător & practicant al bluesului american.

Cariera lui John Mayall (compozitor, solist vocal, chitară, muzicuţă, pian, orgă), are o durată de peste 50 de ani, timp în care, prin trupa sa, The Bluesbreakers, au trecut o serie întreagă de tineri muzicieni de talent. "Papa John" i-a învăţat meserie, i-a dus prin turnee şI când a considerat că sunt 'copţi' i-a îndemnat să plece. Iată o listă a celor mai cunoscuţi muzicieni care au trecut prin 'Şcoala Bluesbtreakers': Eric Clapton şI Jack Bruce- au format Cream, Peter Green, John McVie şI Mick Fleetwood- Fleetwood Mac, Mick Taylor- Rolling Stones, Harvey Mandel- Canned Heat, Jon Hiseman şI Dick Heckstall-Smith- Colosseum, Andy Fraser- Free, etc, etc.

John Mayall (78 de ani), englezul stabilit în SUA, este tată a şase copii şI are şase nepoţi. A înregistrat, în total, peste 70 de albume, în 2005 a primit  de la Regina Angliei titlul de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic iar în 2009 a lansat cel de-al 57-lea album de studio,‘’Tough’’.

În octombrie a făcut un turneu în SUA, iar în noiembrie şI decembrie cântă în Europa. Alături de ţările occidentale unde merge de obicei, Fundaţia Phoenix are meritul de a fi reuşit să organizeze şI la Bucureşti un, probabil, ultim concert cu acest gigant al bluesului. Show-ul de la Sala Palatului ce nu poate fi ratat, va fi un regal al muzicii de calitate, o seară ce nu va fi uşor uitată. La ora 20.00, Harry Tavitian va urca pe scenă pentru un recital de 30 de minute, urmat de John Mayall, care va cânta cel puţin 90 de minute.

După concert, Mayal va da autografe şi va face fotografii cu fanii. La standul de merchandise va fi de vânzare un triplu DVD de colecţie, ce se va găsi în România numai cu ocazia acestui concert unic. Ultimele bilete costă 75, 100, 150, 200, 250, 300 lei şI se găsesc în reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo şi la Sala Palatului.  

×
Subiecte în articol: John Mayall Harry Tavitian