Legendarul tenor Jose Carreras va ajunge în România marţi, cu două zile înaintea concertului pe care îl va susţine la Romexpo, în Capitală, informează un comunicat al organizatorilor, Music Management Event, transmis AGERPRES.
Artistul va fi acompaniat la Bucureşti de Filarmonica George Enescu. Alături de Carreras va urca pe scenă soprana Natalia Kovalova, iar David Gimenez va deţine bagheta unui "memorabil" concert, care face parte din turneul mondial de adio al lui Jose Carreras.
Accesul publicului în Pavilionul Central se va face de la ora 19,00, iar concertul va avea loc începând cu ora 20,00. Mijloacele de transport în comun care pot fi utilizate pentru a ajunge la Romexpo sunt: metrou până la staţia Aviatorilor şi/sau liniile RATB 41, 42, 105, 131, 149, 205, 261, 304, 330, 331, 335, 780, 783 până la ora 23,00. Din cauza numărului limitat de locuri de parcare, spectatorilor le este recomandată utilizarea transportului public.
Accesul în sala de spectacol se va face pe la Poarta A, iar persoanele cu dizabilităţi vor avea accesul pe la Poarta B. Cei care vor veni cu maşinile personale vor avea Parcarea B la dispoziţie, contra cost, în limita locurilor disponibile.
În Pavilionul Central este interzis accesul cu umbrele, mâncare, băutură, aparate foto sau aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale, obiecte contondente, cuţite, arme, artificii, scaune, lanţuri sau animale de companie. Dacă la controlul obligatoriu obiectele enumerate mai sus vor fi găsite în posesia spectatorilor, ele vor fi confiscate.