După ani de așteptare și multe zvonuri, fanii Korn au un motiv de bucurie. Celebrul grup american va cânta anul acesta pentru prima data la București, pe 3 august, la Arenele Romane. Este cel de-al doilea concert în România, după cel susținut în 2010, la festivalul Peninsula din Târgu Mureș. De-a lungul anilor, Korn a obținut 19 nominalizări și a câștigat 7 trofee în cadrul unor gale ale industriei de profil precum: MTV Europe Music Awards, MTV Asia Awards, Revolver Golden Gods Awards, Kerrang! Awards, Loudwire Music Awards, MuchMusic Video Awards sau Drummies! Awards.În 2011, pentru albumul The Path of Totality, cel de-al zecelea din carieră, Korn a avut o serie de colaborări neașteptate cu artiști din elita muzicii electronic dance, precum Skrillex sau Noisia. În cartea Nu-metal: The Next Generation of Rock & Punk, Korn este pe poziția a treia în clasamentul celor mai bune grupuri nu metal din lume. În formula Jonathan Davis (voce, cimpoi), James "Munky" Shaffer (chitară), Brian "Head" Welch (chitară, backing vocals), Reginald "Fieldy" Arvizu (bass) și Ray Luzier (tobe, percuție) Korn va cânta la București cele mai tari hituri dar și piese de pe primul album, cu ocazia celei de-a 20-a aniversări. În deschidere vor evolua Point Blank (Macedonia), Coma, Implant Pentru Refuz și DJ Hefe.