x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica La noi, concerte puse în aceeaşi zi

La noi, concerte puse în aceeaşi zi

de Alex Revenco    |    31 Aug 2011   •   21:00
La noi, concerte  puse în aceeaşi zi

Organizatorii din Romania nu contenesc sa-i 'surprinda' pe amatorii de concerte si festivaluri. Daca in alte parti toamna oamenii se asaza la masa tratativelor si stabilesc 'tintarul' pentru vara anului urmator, la noi se tin 'la secret' o gramada de lucruri. Incepe noul an si, daca vrei sa stii ce vei face la vara, ramai 'in ceata', din lipsa de informatii. Mai mult, se gasesc niste functionari din domenii paralele cu industria muzicala, care se trezesc vorbind si promitand, fara acoperire, marea cu sarea. Sa ne amintim cum la inaugurarea National Arena, dupa meciul cu Argentina (!), ne era promis un (mult asteptat) concert U2 ! Pentru care s-a si 'prognozat' pretul biletelor! Revenind la concerte/festivaluri care au loc in aceeasi zi/perioada, am crezut ca suprapunerea Rock the City cu B'estfest a fost un accident.

Aiurea! Au urmat, tot in iulie, Folk You si Garana – ambele de joi pana duminica, intre 21 si 24, a venit luna august, cand se stia... de anul trecut ca ARTmania este in perioada 10-14, concertele din Piata Mare (cu headlineri Tarja si Lacuna Coil, dar si Helloween si Sonata Arctica) fiind vineri si sambata, 12 si 13 august. Nu 'se pune' 13 august – Deftones la Arene, pentru ca a fost singura data disponibila pentru Romania, dar deodata apare Summer Well, cu un afis atractiv de trupe britanice aflate pe val (Interpol, Plan B, Noisettes, The Wombats). Unde? In Buftea, pe Domeniul Stirbey! Cand? 13-14 august, nici nu se putea mai bine! Ce facem? Ramanem in Bucuresti sau mergem la Sibiu? Apoi vine Peninsula, 25-28 august, cel mai mare festival din Romania, cotat cu patru stele (din cinci) de Festivalsearcher.com. Ce facem?

In Vama e Stufstock! Vine Negura Bunget, White Walls, Travka, Alternosfera, Altar, OCS, Iris, Niste Baieti.... Cand? Tot atunci, 26-28 au­gust! Dar la Tg. Mures vine Iggy & the Stooges... Cele de mai sus sunt doar cateva exemple, cate doua, trei sau chiar patru concerte in Bucuresti, in aceeasi seara au tot fost. Phoenix la Opera si Epica la Silver Church (21 martie), Mona Mur & En Esch in Cotrol si Hurts la Fratelli (7 aprilie), Ava Inferi & Negura Bunget in Wings, cu Ben Frost in Control (7 mai), Suede la Arene si IAMX la Romexpo (4 iunie), Black Tape For A Blue Girl in Kulturhaus si Alice Cooper la Arene sunt doar cateva 'perechi' de formatii pe care multi ar fi vrut sa le vada daca nu ar fi fost imposibil. Nu stiu cum pot fi altii, dar lucrurile sunt foarte clare pe alte meleaguri.

La inceput de iulie e Werchter in Belgia, apoi Graspop, tot in Belgia, urmeaza Rock im Park/Rock am Ring in Germania, Download in Marea Britanie, mai trec zece zile si vine Glastonbury. E iulie? Atunci e Exit la Novi Sad, T in the Park in Marea Britanie, Benicassim la Valencia. Daca e august, la inceput e Wacken in Germania, apoi Sziget la Budapesta si dupa zece zile 'fratele mai mic' Felsziget/ Peninsula la Tg. Mures, V Festival si Reading & Leeds in Marea Britanie, Rock en Seine la Paris etc. Dar iata si o veste buna, ca nu numai 'la ei' se poate! Organizatorii festivalului ARTmania lanseaza, in premiera pentru Romania, abonamentele pentru editia viitoare, intre 6 si 12 august 2012! Astfel, cu doar 60 de lei poti cumpara primele 1.000 de abonamente, pret valabil pana la sfarsitul anului. Urmatorul presale va fi 80 de lei, iar in saptamana evenimentului, 150 de lei.

×
Subiecte în articol: muzica