x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Lepa Brena se întoarce la Timişoara. Vezi imagini de la concertul care A INNEBUNIT BANATUL în 1984 (VIDEO)

Lepa Brena se întoarce la Timişoara. Vezi imagini de la concertul care A INNEBUNIT BANATUL în 1984 (VIDEO)

de Mircea Opris    |    27 Mar 2012   •   17:02
Lepa Brena se întoarce la Timişoara. Vezi imagini de la concertul care A INNEBUNIT BANATUL în 1984 (VIDEO)

Se intoarce la Timisoara, dupa 28 de ani, pentru un concert extraordinar, ale carei detalii vor ramane, pana in iunie, secrete. Lepa Brena a venit, marti, la Timisoara, in avancronica evenimentului, fiind asteptata de cativa fani care si-au vazut astfel visul cu ochii.

Este, de peste trei decenii, 'Diva Balcanilor' si s-a intors pe scena dupa o intrerupere de mai multi ani. Lepa Brena a revenit in Romania pentru prima data dupa 1984. Calatoria s-a dovedit o adevarata incercare pentru faimoasa cantareata, care, dupa ce a trecut granita, si-a reamintit tot ce a fost atunci. 'Am plans de emotie cand am intrat in Romania. Concertul din 1984 este unul dintre cele mai frumoase din cariera mea. A fost fenomenal pe stadion, foarte emotionant. Cand am urcat in acea macara, am vazut tancurile din jurul stadionului. La vremea respectiva nu am inteles de ce', a spus Lepa Brena. Isi aminteste si acum, cu zambetul pe buze, de sticluta de Coca-Cola primita la hotel, si pastreaza inca blana primita cadou, care nu i-a fost confiscata la vama, asa cum spune legenda.

Dupa destramarea Iugoslaviei, Lepa Brena nu a mai concertat vreme de mai multi ani. Intre timp, s-a ocupat de afaceri impreuna cu sotul ei, fostul tenisman Slobodan Zivojinovic. 'Mi-am dorit sa se linisteasca lucrurile in zona noastra. Nu pot canta daca nu sunt impacata cu mine insami. Eu cant despre iubire si pace', isi explica solista absenta indelungata. Lepa Brena nu vrea sa dea detalii despre concertul care va avea loc in 15 iunie, pe 'Dan Paltinisanu'. Prefera sa fie o surpriza pentru fanii ei, astfel ca acestia vor trebui sa vina la stadion, pentru a vedea daca solista se va urca, din nou, pe o macara. Biletele au preturi cuprinse intre 80 si 150 de lei.

×