Tudor Gheorghe a transformat Sala Palatului în naos. Mii de suflete s-au rugat pe versurile lui Mircea Micu
Este prins de streche, şi-a lepădat armura precum un mânz, a nedumirit critica cu ale sale cântece stranii, iar după ce Traian Băsescu a descoperit că 90% dintre români ascultă manele, se ocupă de ceilalţi 10% - şi se jură că este fericit şi mai spune cât îl ţine talentul: "Ce meserie liberă e arta!". Nu putea fi decât Tudor Gheorghe al nostru, al românilor, de data asta, în simbioză cu Mircea Micu.
Într-o sfântă seară de vineri, neica Tudor s-a prezentat în faţa spectatorilor cu acest singur poet şi cu chitara.
Preţ de o oră şi jumătate am stat în rugăciune, lepădându-ne un pic de mizeria de afară. "Va fi greu pentru domniile voastre cu atâta frumuseţe câtă vă dau eu în seara asta...!", ne-a anunţat maestrul, măsurând cu privirea toată sala... "Ea vine seara şi n-o chem./ Şi de venirea ei mă tem.//Şi mă prefac că-s mort şi surd/ Când pe la geamuri o aud.// Ea n-are trup, ea e un fel/ De crin cu aerul în el,// Ea n-are ochi şi-n două părţi/ Poartă inele mari de morţi.../ Prelungă ca o frunză grea/ Se-aşează încet pe fruntea mea.// Apoi coboară mai în jos/ Spre-al tâmplei vulnerabil os,// Apoi spre coaste, până când/ O simt cu ghiarele strângând.// Şi tace atât de mult şi greu/ Că-aud cum plânge Dumnezeu"...
"Pasărea de-acasă" a lui Mircea Micu a devenit, prin transfigurare, "Chemarea păsării" lui Tudor Gheorghe. Prin inima, mintea şi sufletul lui neica Tudor l-am descoperit pe marele poet Micu (Mircea). "Nu-ţi încerca veşmântul de moarte care-l ai/ Pune-ţi la îndemână foşnirile de mai/ Mă leagă de viaţă cum numai tu mă legi.// Nu-ţi încerca veşmântul de moarte care-l ai,/ Pune-ţi la îndemână foşnirile de mai/ şi nu te mai încrede în mult râvnitul rai.// Nu mă uita./ Mi-e fiinţa de viaţa ta legată/ Lumina mea, pe veci nedescifrată,// Mai naşte-mă să mor încă o dată..."
Dumnezeu l-a făcut pe Tudor Gheorghe să descopere muzica interioară a poeziilor. "Mi-e teamă că aceste cântece frumoase ale tale să nu devină şlagăre" - i-ar fi spus acum multe decenii Teodor Mihadaş. Şi completează, acum, Tudor Gheorghe: "Ce noroc că supermarketurile sunt construite pe pământ! Altfel m-aş fi aruncat de la etaj, dacă m-aş fi auzit cântând prin supermarketuri". Deocamdată stă liniştit, nu este difuzat la radio sau la posturile tv, fiindcă nimeni nu ştie unde să-l încadreze, că el nu-i nici popular, nici simfonic, nici folkist. El este Tudor Gheorghe şi atât. Sau, ca să facem un "update" pe caz, ne permitem, cu voia menestrelului, această completare: Tudor Gheorghe, Mircea Micu, chitara şi atât.
După plimbarea liberă prin poezia minunată a lui Mircea Micu-Klein (aşa îl redimensionează bibliofilul Ion C. Rogojanu, trimiţându-i umbra până în secolul al XVIII-lea, la Inochentie Micu-Klein), am simţit cum sufletul îmi este uşor, cum s-a mai curăţat de zgură, m-am simţit binecuvântată pentru că am primit în dar frumuseţe divină împachetată cu har de "Tudor Gheorghe şi atât".
Citește pe Antena3.ro