x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Mariza, un nou concert la Bucureşti

Mariza, un nou concert la Bucureşti

30 Iun 2016   •   22:15
Mariza, un nou concert la Bucureşti

Cântăreaţa portugheză Mariza revine în România, cu un concert extraordinar pe 19 noiembrie 2016, la Sala Palatului, care va începe de la ora 20:00.

 

Într-un singur deceniu, celebra interpretă de fado a vândut peste un milion de albume şi a susţinut un număr impresionant de concerte, peste tot în lume. Alintat adesea drept blues portughez, fado este o muzică despre melancolie, dorinţă şi pierdere, dor brut de ceva ce lipseşte (o prezenţă masculină), precum şi despre transformarea durerii în plăcere sublimă. Iar interpretarea Marizei, aclamată de fani din întreaga lume, aduce această muzică pe culmi nebănuite. Niciun alt artist portughez de la Amalia Rodrigues încoace nu s-a bucurat de o carieră internaţională atât de triumfătoare, bifând succes după succes pe cele mai prestigioase scene ale lumii, cu comentarii laudative de la cei mai exigenţi critici muzicali de peste tot şi nenumărate premii şi distincţii internaţionale.

×