Metallica a lansat marţi după opt ani de pauză dublul album '', înregistrat în studiourile San Rafael (California), în care se regăseşte sound-ul original al trupei cu care a furat inimile fanilor în anii 80 şi 90, relatează EFE.
Este vorba de circa 20 de piese compuse de James Hetfield şi Lars Ulrich, deşi la unul dintre cântece, 'ManUNkind', a participat şi Robert Trujillo. La sfârşitul lunii septembrie, trupa a prezentat la o conferinţă de presă câteva dintre noile piese în studiourile 'Electric Lady', înfiinţate de Jimmy Hendrix. Audiţia de circa 90 de minute a fost considerată de experţi o reîntoarcere la origini a trupei Metallica. Hardwired... To Self-Destruct
Sunet metalic şi profunzime s-au regăsit în piese precum 'Confusion', 'Spit Out The Bone', 'Atlas, Rise!' şi primul extras single 'Hardwired'. Mai melodioasă este 'Now That We Are Dead', în timp ce la capătul opus regăsim cea mai heavy piesă a albumului intitulată 'Halo of Fire'.
Dublul album cuprinde şi un omagiu adus lui Lemmy, regretatului component al trupei Motorhead, prin piesa 'Murder One'. Metallica a prezentat abumul într-un concert din sala Webster Hall, din East Village de Manhattan, cu o capacitate de numai 1.000 de persoane. Presa care a participat la audiţia din septembrie a fost nevoită să aştepte până la 1 noiembrie, data lansării oficiale a noului album, pentru a-şi publica cronicile.
Metallica, înfiinţată la Los Angeles în 1983, este una din trupele cele mai atente la scurgerile pe internet şi care a protestat cel mai aprig împotriva pirateriei. Trupa a condus în anul 2000 cruciada împotriva platformei de descărcări Napster, din cauza pierderii drepturilor de autor.
Trupa, aflată în plin turneu mondial şi care a susţinut primul concert din noiembrie la Columbia, este formată din James Hetfield (chitară voce), Lars Ulrich (baterie), Kirk Hammett (chitară) şi Robert Trujillo (bas).AGERPRES