Este unul dintre cei mai buni tineri violonceliști la nivel mondial și miercuri, 4 martie, poate fi ascultat în primul recital pe care-l susține la București: Valentin Răduțiu vine însoțit de pianistul suedez Per Rundberg, alături de care a înregistrat mai multe discuri, printre care și cel cu integrala lucrărilor pentru violoncel și pian de George Enescu.
Recitalul este organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera care continuă astfel, pentru al treilea an consecutiv, proiectul “Moștenitorii României muzicale”.
Miercuri, 4 martie, de la ora 19.00, violoncelistul Valentin Răduțiu și pianistul Per Rundberg prezintă un program care cuprinde Sonata op. 19 în sol minor de Serghei Rahmaninov, Variațiuni de Bohuslav Martinu pe o temă de Rossini și o transcripție-surpriză după “Languir me fais” de George Enescu din ciclul “Șapte cântece pe versuri de Clément Marot”.
După recital, Valentin Răduțiu va oferi autografe pe albumul “Vara magică”, apărut la finalul anului trecut la Editura Casa Radio, unde interpretează Concertul op. 104 de Antonin Dvorak, alături de Orchestra Națională Simfonică a României, condusă de Cristian Măcelaru, înregistrare dintr-un concert susținut la Ateneul Român în august 2018.
Valentin Răduțiu: “Mă simt foarte onorat să cânt în cadrul proiectului “Moștenitorii României muzicale”. Radio România Muzical m-a prezentat cu cuvinte de apreciere care, într-adevăr, înseamnă ceva pentru mine și mă bucur că se simte, cred, și eu simt, desigur, că am construit această relație cu Radio România. Am urmărit această legătură cu lumea muzicală din România în ultimii ani și poate așa cum simt eu o apropiere deosebită de ea, simte și România într-un fel față de mine.
Am ajuns într-o clipă a vieții mele în care munca ultimilor ani și semințele pe care le-am plantat au crescut și au înflorit. Și, în ceea ce privește aspectul moștenirii, da, este greu de spus într-un mod rațional... poate tindem să ne vedem așa, foarte individual mereu și să credem că suntem detașați, că doar prin forța intelectuală și a rațiunii am muncit și am mers un anumit parcurs... dar eu cred foarte mult în această vorbă, cum se spune în engleză "no man is an island", "nimeni nu este o insulă". Suntem toți mereu influențați și în legătură cu ce este în jurul nostru și influențați, desigur, de rădăcinile noastre. Așa că vorbesc despre legătura mea cu România nu din diplomație, într-adevăr o simt într-un mod puternic și mă bucur, desigur, că putem observa cum lumea muzicală la un nivel internațional este și ea îmbogățită sau umplută de anumiți muzicieni - de fapt, de mulți muzicieni români; nu numai cei care s-au aflat sau se află și ei în această serie de concerte, dar și Orchestra Română de Tineret, de exemplu... toți românii care cântă muzica clasică și, cumva, poartă mai departe această flacără a muzicii în legătură cu România.” (fragment dintr-un interviu acordat lui Ștefan Costache – Radio România Muzical)
Valentin Răduțiu (33 ani) este născut la München din părinți români. Tatăl său, emigrat în 1979, în timpul unui turneu în Germania cu Orchestra Filarmonicii din Cluj, a devenit ulterior violoncelist în celebra orchestră a Radiodifuziunii Bavareze din München. Valentin Răduțiu a început studiul violoncelului cu tatăl său, apoi și-a continuat studiile la Viena, Salzburg și Berlin, alături de celebri violonceliști ai timpurilor noastre: Clemens Hagen, Heinrich Schiff și David Geringas. Valentin Răduțiu este câștigător al unor foarte importante concursuri internaționale, printre care premiul al doilea la Concursul internațional “George Enescu”, ediția 2011. În același an, primea și premiul pentru muzică al Comitetului Cultural German, unul dintre cele mai semnificative pentru tineri muzicieni. Valentin Răduțiu a apărut în calitate de solist alături de cele mai mari orchestre din Germania; a evoluat în concerte atât în Europa, cât și în Asia. În prezent, ocupă funcția de violoncelist principal în Orchestra Simfonică Germană (Deutsches Symphonie-Orchester) din Berlin, una dintre cele mai importante din Germania.
Recent, Valentin Răduțiu a reprezentat România cu două apariții în cadrul festivalului Europalia de la Bruxelles, evoluând în concertul de deschidere alături de membrii ansamblului RARO și într-un recital susținut cu Per Rundberg, evenimente care s-au bucurat de mare succes. Valentin Răduțiu cântă pe un instrument Francesco Ruggieri construit în 1686 la Cremona.
O deja bogată discografie jalonează cariera lui Valentin Răduțiu: 7 albume apărute la case germane importante, ultimul, lansat în iunie 2019, fiind nominalizat la premiile ICMA. Printre aceste discuri regăsim integrala lucrărilor pentru violoncel și pian de George Enescu și un inedit album de jazz. Editura Casa Radio a publicat în 2019 discul pe care violoncelistul urmează să acorde autografe după recitalul din 4 martie 2020.
Ceea ce impresionează în interpretarea lui Valentin Răduțiu este pasiunea, rigoarea față de partitură, poezia pe care o imprimă discursului său, într-un mod personal; un amestec fascinant între școala germană și emoția de tip latin. Deși este cetățean german și nu a studiat niciodată limba română la școală, Valentin Răduțiu vorbește perfect în limba română; într-un interviu acordat postului Radio România Muzical în 2017, cu ocazia participării sale la festivalul Enescu, mărturisea: “simt, cu cât devin mai matur, mai în vârstă, că devin mai român... Văd această ţară ca un loc unde îmi bate inima mai puternic.”
Partenerul de recital al lui Valentin Răduțiu este de mulți ani pianistul suedez Per Rundberg; s-au cunoscut la Universitatea Mozarteum din Salzburg în urmă cu aproape 20 ani. Printre partenerii de muzică de cameră ai lui Per Rundberg se regăsesc și alte nume rezonante: Dietrich Fischer Dieskau, Julian Rachlin, Martin Grubinger. Per Rundberg a evoluat în calitate de solist alături de orchestre de prim rang din Europa, în săli prestigioase.
Proiectul “Moștenitorii României muzicale” organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, își propune să-i aducă pe una dintre cele mai prestigioase scene din România, cea a Sălii Radio, pe tinerii și excepționalii muzicieni ai României, artiști care desfășoară o importantă activitate în străinătate, dar pe care publicul românesc are șansa de a-i asculta prea rar. Recitalurile din acest proiect se adresează unui public larg, cu un repertoriu accesibil și cu o durată de o oră, fără pauză.
Precedentele evenimente organizate în cadrul proiectului “Moștenitorii României muzicale” s-au bucurat de un remarcabil succes de public și de critică. Protagoniști au fost pianiștii Florian Mitrea (16 octombrie 2018), Adela Liculescu (17 octombrie 2018), Mara Dobrescu (18 octombrie 2018), violoncelistul Andrei Ioniță, acompaniat de pianista Naoko Sonoda (15 aprilie 2019), pianista Axia Marinescu (6 iunie 2019), violonista Ioana Cristina Goicea și pianistul Andrei Banciu (12 octombrie 2019), Romanian Chamber Orchestra (3 noiembrie 2019), pianista Sînziana Mircea (14 noiembrie 2019).
În 2020, pe lângă recitaluri, Radio România Muzical și Rotary Club Pipera inițiază și bursa “Moștenitorii României muzicale”, pentru tineri muzicieni cu vârste între 16 și 24 ani.