x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Muzicieni români ovaționați la Paris, cu ocazia alegerii ambasadoarei României Simona Miculescu în  funcția de președinte al UNESCO

Muzicieni români ovaționați la Paris, cu ocazia alegerii ambasadoarei României Simona Miculescu în  funcția de președinte al UNESCO

de Magdalena Popa Buluc    |    12 Noi 2023   •   19:00
Muzicieni români ovaționați la Paris, cu ocazia alegerii ambasadoarei României Simona Miculescu în  funcția de președinte al UNESCO

Două recitaluri extraordinare, Ritmuri de jazz românesc la UNESCO/ Ritmuri de jazz românesc la Paris, semnate Nadia Trohin (voce), Mircea Tiberian (pian), Sorina Rotaru (voce), Cătălin Răducanu (pian), Oleg Lascu (contrabas), au avut loc la Paris, pe 7 noiembrie la Sala Mare a UNESCO, în faţa unei săli de aproape 2000 de persoane și pe 8 noiembrie la Palatul Béhague.

Cele două evenimente au fost dedicate alegerii ambasadoarei României Simona Miculescu în  funcția de președinte al Conferinței generale a UNESCO - forul suprem de conducere al acesteia.

 

            ”Felicitări din toată inima, Simona, și mulțumesc pentru muzica pentru pace care a setat tonul pentru Conferinței Generale! Am simțit multă admirație în întreaga sală pentru debutul tău exemplar în această poziție dificilă!” (Kerstin Pürschel, ambasadoarea Germaniei la UNESCO, după concertul de la Marea sală UNESCO)

 

            La al doilea concert, muzicienii s-au bucurat de prezenţa şi participarea la cele două evenimente a unor înalți demnitari români, printre care Ligia Deca - ministrul educației, Janina Sitaru - secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Gheorghe Cârciu - secretar de stat al Departamentului pentru românii de pretutindeni, Diana Baciuna - secretar de stat în Ministerul Culturii, Geea Balaszy Titieni - secretar general adjunct în Ministerul Cercetării, Angelica Fădor, Dănuț Bica și Mircia Chelaru - senatori și deputați din Comisia Parlamentară pentru UNESCO, Remus Pricopie - rectorul SNSPA, dar și a unor importante personalități de peste hotare, precum Hedva Ser - ambasador al bunăvoinței al UNESCO, Frederic LeClercq - președintele Comisiei de experți UNESCO pentru selectarea donațiilor de artă, Khadija Zemmouri - director general al departamentului pentru conferințe și evenimente din UNESCO, artiștii Dana și Ștefan Maitec.

 

            Este prima dată când un român prezidează un organ de conducere al UNESCO, în cei 67 de ani de apartenență. În cei 78 de ani de existență a organizației, ambasadoarea Simona Miculescu – prima femeie ambasador al României la UNESCO – este a cincea femeie care prezidează Conferința Generală și a patra din Grupul Est-European, din care face parte România.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Simona Miculescu unesco