Festivalurile din această vară şi artiştii consacraţi care concertează la noi în ţară vor atrage în total peste un miliard de spectatori în acest sezon, ceea ce va ridica piaţa la recordul istoric de peste 600 de milioane de lei, potrivit unei analize realizate de Frames.
După Neversea, Ed Sheeran, Electric Castle, Bon Jovi şi The Cure, evenimente care au adunat câteva sute de mii de oameni, sezonul festivalurilor continuă cu Untold, AfterHills, George Enescu, concertul Metallica şi alte zeci de astfel de evenimente, în toată ţara.
Piaţa festivalurilor din România a înregistrat una dintre cele mai spectaculoase creşteri din economie, nu doar din prisma audienţei, estimată în acest an de către compania de consultanţă Frames la peste un milion de oameni.
Dincolo de biletele vândute, business-ul de festival înseamnă zeci de milioane de lei încasări din servicii, de la mâncare şi băuturi la transport, turism, produse promoţionale şi afaceri conexe.
Clujul reprezintă, în prezent, etalonul în materie de business în acest sector. Pe lângă creşterea potenţialului turistic, Untold înseamnă un business pe orizontală, cu zeci dacă nu sute de firme conectate, din care câştigă tot oraşul, de la operatorii din turism, la transportatori, sectorul de food, autorităţi, din taxe şi impozite etc.
Potrivit studiului realizat de firma de consultanţă, afacerile din acest sector au atins, anul trecut, nivelul de 472,6 milioane de lei, cu peste 80 de milioane de lei peste rezultatele din 2017.
Investiţiile semnificative în marketing şi promovare, alături de implementarea unor servicii de suport de ultimă generaţie, de la soluţiile de plată moderne la paleta de oferte de produse, s-au tradus în creşterea vânzărilor de bilete şi a consumului de produse şi servicii în cadrul festivalurilor. Aşa s-a ajuns ca Untold, de exemplu, să devină un etalon în sectorul internaţional de festivaluri, premiat ca atare de specialiştii în domeniu.
Într-o piaţă în care numărul firmelor a crescut semnificativ în ultimii ani, Untold SRL continuă să fie principalul jucător, cu afaceri de 68,3 milioane de lei în 2018, în creştere cu peste 9 milioane de lei faţă de anul precedent. Organizatorul festivalului Untold din Cluj-Napoca a încheiat anul trecut cu un profit de 7 milioane de lei, aproape dublu faţă de cel din anul 2017.
Pe locul secund în topul companiilor din piaţa de entertainment s-a clasat, la fel ca în 2017, firma Global Records SRL din Constanţa, cu afaceri de 45,8 milioane de lei în 2018, în creştere cu 13 milioane lei faţă de 2017, şi cu un profit de 3,7 milioane de lei.
Clasamentul este completat de o altă firmă clujeană, Festival Tickets Management SRL, cu afaceri de 26,9 milioane lei şi un profit de 2,3 milioane lei în 2018.
Piaţa de entertainment din România are un potenţial semnificativ de creştere în viitor, afirmă analiştii.
Noile generaţii sunt mult mai atrase de astfel de evenimente, de cultura occidentală în care asemenea festivaluri se află în prim-plan. Ultra Music Festival reprezintă, la nivel internaţional, un etalon în materie, un business care, în ultimii 20 de ani, s-a extins în toată lumea, cu evenimente cu sute de mii de oameni.
"Untold, Neversea, dar şi Festivalul George Enescu au dovedit că şi în România pot avea loc festivaluri de amploare, bineînţeles pe fondul creşterii puterii de cumpărare a românilor. Avem deja un calendar de evenimente de ţinută care, dincolo de publicul autohton, atrage tot mai mulţi străini, astfel că, pe lângă business-ul în sine, România câştigă şi la capitolul turism", a afirmat Adrian Negrescu, managerul Frames.
Cristalizarea, în ultimii ani, a unui calendar de festivaluri la nivel naţional, oferă încă oportunitate pentru dezvoltarea unor evenimente noi, cu potenţial de câştig semnificativ.
"Există încă loc de festivaluri în România. Luna septembrie, o lună cu vreme de vară, perioada Crăciunului, Revelionul şi sărbătorile din primăvară (1-8 martie) creează premisele unor asocieri de business cu potenţial de vânzări semnificativ. În Occident, de exemplu, ideea de Winter Festival este puternic exploatată, variantă care, pe viitor, va fi implementată, probabil, şi în România", estimează analiştii.
Potrivit analizei, pe fondul investiţiilor în acest sector (logistică, concerte, festivaluri etc.) şi extinderii plajei de clienţi (spectatori), nu este exclus ca, în orizonul 2021-2022, piaţa de entertainment din România să atingă nivelul de un miliard de lei. AGERPRES