x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Nou album pentru Bruce Springsteen

Nou album pentru Bruce Springsteen

12 Sep 2020   •   21:50
Nou album pentru Bruce Springsteen
Sursa foto: Sursa: Hepta

Bruce Springsteen a făcut anunţul-surpriză al revenirii sale cu un nou album, printr-o piesă intitulată „Letter To You”. Este vorba despre cel de-al 20-lea album al artistului american, care va fi lansat pe 23 octombrie.

Albumul conține şi trei cântece pe care artistul le-a scris în anii '70, dar nu le-a arătat niciodată până acum.

Springsteen povesteşte că sesiunea de înregistrări a fost una cum nu au mai făcut până acum, complet live. Toate cântecele au fost înregistrate „din prima”. „Am făcut un album în doar 5 zile. S-a dovedit a fi una dintre cele mai frumoase experienţe pe care le-am avut”, a afirmat Springsteen.

Într-o conversaţie avută în 2019 cu regizorul Martin Scorsese, Springsteen spunea că „nu a scris nimic pentru trupă timp de 7 ani şi că apoi, versurile i-au venit de nicăieri şi aproape că a scris un album întreg în două săptămâni”.

 

×
Subiecte în articol: bruce springsteen