Noul album al lui Beyoncé, 'Lemonade', lansat în exclusivitate pe platforma de streaming Tidal, a permis site-ului online de muzică să beneficieze de un adevărat imbold, chiar dacă artista şi-a plasat luni noua producţie discografică pe iTunes, relatează AFP.
Supervedeta pop şi-a lansat sâmbătă cel de-al şaselea album de studio, însoţit de un film difuzat de postul HBO. Dar albumul nu a fost iniţial accesibil decât pentru abonaţii Tidal.
Site-ul de muzică online, al cărui cofondator este soţul său Jay-Z, a devenit aplicaţia de muzică pe smartphone cea mai descărcată atât în SUA cât şi în Marea Britanie, potrivit serviciului de specialitate App Annie.
Merită amintit că la 15 aprilie Tidal se afla pe locul 34 în topul celor mai descărcate aplicaţii.
Site-ul, care a fost primit cu opinii împărţite imediat după lansare, a suscitat oarecare interes în rândul unor artişti ca Rihanna sau Kanye West, care şi-au lansat albumele în exclusivitate pe această platformă. Luni, Beyoncé şi-a pus albumul 'Lemonade' la dispoziţia iTunes. Totuşi albumul nu poate fi ascultat pe Apple Music sau Spotify.
Tidal, care revendică 3 milioane de abonaţi, trebuie să facă faţă unor rivali puternici în muzica online, în frunte cu liderul de piaţă mondial Spotify. Site-ul suedez anunţa luna trecută că are 30 milioane de abonaţi cu plată şi alţi 45 de milioane înscrişi în partea gratuită a site-ului, finanţată din publicitate. AGERPRES