x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica O cunoscută interpretă de muzică ușoară cântă, în premieră, la “Te cunosc de undeva!

O cunoscută interpretă de muzică ușoară cântă, în premieră, la “Te cunosc de undeva!

21 Oct 2016   •   16:00
O cunoscută interpretă de muzică ușoară cântă, în premieră, la “Te cunosc de undeva!

Am primit cu bucurie și emoție propunerea să vin la această emisiune mai ales că, în ultimul timp, aparițiile mele la televiziune au fost din ce în ce mai rare, pentru că așa mi-am dorit. De data aceasta am spus “da” și nu regret nici o clipă, pentru că “Te cunosc de undeva!” este o emisiune foarte bine realizată, care îmi place foarte mult și pe care o urmăresc cu interes de fiecare dată. A fost o bucurie să lucrez cu Florin Ristei și colegii săi, foarte talentați și cu bun simț, cărora vreau să le mulțumesc. Cu toate acestea, am fost foarte, foarte emoționată. De fiecare dată când urc pe scenă am emoții dar, de această dată, au fost mai mari decât de obicei... Pentru momentul meu am ales patru cântece care pentru mine au o valoare sentimentală și care, de câte ori le cânt, mă poartă în anumite perioade ale vieții mele. Le-am cântat cu nostalgie și sper să ajungă la sufletul telespectatorilor”, a spus doamna Doina Spătaru.

Așadar, sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 20.00, în premieră la “Te cunosc de undeva!”, vine cunoscuta interpretă de muzică ușoară Doina Spătaru, să cânte alături de Florin Ristei și FreeStay câteva dintre cele mai cunoscute refrene din repertoriul propriu.

Care sunt melodiile pe care cunoscuta artistă a ales să le interpreteze alături de Florin Ristei și FreeStay, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Te cunosc de undeva!”.

 

×