Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Intr-o Sala a Palatului arhiplina, al doilea concert al Orchestrei Simfonice din Londra a avut de toate: muzica buna, program variat si doua tinere staruri internationale. Nicolaj Znaider – devenit in ultimii ani si un dirijor solicitat, in afara carierei de mare violonist – a ales pentru publicul romanesc Uvertura la "Maestrii cantareti din Nürnberg" de Richard Wagner si Simfonia nr. 4 de Johannes Brahms. Incadrat de acestea – Concertul nr. 1 pentru pian si orchestra de Ludwig van Beethoven, in interpretarea pianistului palestiniano-israelian Saleem Abboud Ashkar. Ca o veritabila uvertura festiva, Uvertura a inceput impetuos, publicul avand ocazia sa se delecteze cu sonoritatile pline ale alamurilor britanice, celebre in toata lumea, dar si sa admire un dispozitiv al corzilor formidabil, perfect omogenizat. Energia avantata a muzicii wagneriene s-a pastrat la aceeasi intensitate pana la ultima masura, stralucitoare – o veritabila celebrare a Festivalului Enescu si a bucuriei de a lua parte la un eveniment exceptional!
In primul opus concertant pentru pian de Beethoven – in fapt, cronologic al doilea – Abboud Ashkar a redat cu fi delitate caracterul primei perioade din creatia compozitorului, asa-zis "pre-eroica', pentru care lucrarea reprezinta un exemplu ideal: tuse mozartiene, ritmuri si motive invatate de la Haydn, tratare transparenta a instrumentului, cu o mana stanga mai retinuta si o melodica accesibila. In acest context, partea a doua s-a potrivit intocmai intentiilor solistului, care a surprins admirabil cantabilitatea si serenitatea momentului, plin de delicatete. Pacat doar ca, la sfarsit, nu a rasplatit cu un bis aplauzele generoase ale publicului. In partea a doua, ultima simfonie brahmsiana – veritabil non plus ultra al simfonismului romantic german – a dovedit inca o data, daca mai era nevoie, ca o capodopera nu-si epuizeaza niciodata resursele expresive. London Symphony si Nikolaj Znaider au oferit o mostra de profesionalism si siguranta, pe urmele unei partituri pe cat de indragite, pe atat de solicitante. Simfonia a parut o fresca tridimensionala, in care fiecare detaliu ajungea cu usurinta la urechile ascultatorilor, fie ca era vorba de un solo de corn, un vibrato la contrabasi sau o interventie scurta a fl autului secund.
Pe langa toate aceste calitati indiscutabile ale concertului, raman insa si cateva nedumeriri. Prima si cea mai evidenta priveste rolul excesiv acordat suflatorilor. Traditia anglo-americana a alamurilor si entuziasmul dirijorului au condus la pierderea contrastelor in Uvertura de Wagner, care a sunat mai mult amenintator decat solemn, scufundat intr-o mare de sunete in sine consistente, dar nediferentiate. Si mai putin multumitor s-au intamplat lucrurile in simfonie. Sonoritatea inconfundabila a muzicii lui Brahms, interiorizata, densa, umbrita de melancolie si stoicism, a fost abandonata in favoarea unui bizar triumfalism, care a evidentiat ritmurile de mars si accentele apasate (interesanta coincidenta – oare voita? – cu stilul eminamente wagnerian), pana la limita la care voci insotitoare – din nou alamurile! – obturau discursul melodic principal, rezervat in special corzilor. Au lipsit astfel puntile intre sectiuni si directia catre un punct culminant, din cauza dozajului dezechilibrat.
Un semn de intrebare priveste intentiile interpretative ale pianistului. Preocupat de profilul clasic traditional al concertului beethovenian, precum si de relatia cu orchestra, Abboud Ashkar a ramas discret in optiuni, pastrand acelasi nivel mediu, din punctul de vedere al dinamicii si al frazarii, pe parcursul tuturor celor trei parti. Chiar si rondoul final, marcat Allegro scherzando, a sunat ingrijit, dar insuficient articulat. Dincolo de asimilarea modelului, Beethoven este mai mult decat atat, chiar si intr-un opus al primei maturitati.
La final ramane impresia unui concert care s-a ridicat cu siguranta la nivelul cu care Festivalul Enescu ne-a obisnuit si care a intretinut pofta de muzica clasica a celor care il vor frecventa in continuare. Mai sunt doua saptamani, pline de nume "grele'!
