Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O voce tulburatoare, o frumusete asemenea, o prezenta scenica maiestuoasa, 40 de ani de cariera: mezzo-soprana Iulia Buciuceanu.
'Voi implini, la 25 iunie 2011, optzeci de ani, dar nu ma simt de varsta asta, ma minunez cand fac socoteala anilor! In principiu, e bine sa nu te gandesti prea mult la trecut. Dar cum altfel sa depeni amintirile, succesele, insuccesele?(...) Toata viata am avut pasiunea de a canta. Muzica a fost viata mea'.
Asa incepe discutia minunatei doamne cu muzicologul Grigore Constantinescu. O discutie relaxata, intre doi prieteni, care avea sa se transforme intr-o carte. 'Iulia Buciuceanu - portrete in dialog cu Grigore Constantinescu'. O poveste despre talent, dragoste de muzica si lupta, foarte multa lupta. Tot pentru muzica.
De unde a venit dragostea sa pentru muzica? De la parinti. Mama, Iulia Popovici, soprana dramatica, a facut Conservatorul la Iasi. A primit o bursa la Milano. Nu a mai ajuns acolo, pentru ca Ion Buciuceanu (tatal Iuliei) a cerut-o in casatorie. Au avut cinci copii, trei fete si doi baieti. Ion Buciuceanu a urmat Conservatorul si Dreptul, in paralel. A devenit magistrat dar, pasionat de muzica, a infiintat in Basarabia corul 'Carmen'.
In anii '40, familia Buciuceanu s-a refugiat (peste noapte) din Tighina, a ajuns la Iasi, apoi s-a stabilit la Suceava. Fiecare cu talentul si aptitudinile sale, dar dintre cei cinci copii, Iulia si Tamara aveau sa-si multumeasca parintii cel mai mult. La capitolul arte. Doua artiste inca din copilarie: 'Tamara era de mica cu teatrul. Cand eram copii, in timpul sarbatorilor de Craciun, imi amintesc ca se juca o sceneta traditionala, «Irozii». Noi eram doi ingerasi. Ne pusesera la scoala sa-i infatisam. Tamara era mai infipta! Eu eram mai bleaga, uitam textul, il incurcam si ea se enerva mai mult decat parintii din cauza asta. Odata, la o serbare de felul asta, s-a pus in scena «Oala cu smantana», alta sceneta populara.
Bineinteles ca nu lipseam, Tamara si cu mine. A fost imposbil sa tin minte macar doua vorbe. Am inceput textul si n-am stiut sa spun mai departe! M-am gandit adesea la intamplarea asta, cand am devenit cantareata. (...) Intr-adevar, eram foarte emotiva! Tamara imi spunea: «Tu vrei sa te faci cantareata? Nu vezi ca nu tii minte nimic?» Stau si ma intreb, cum am putut sa invat sa cant in atatea limbi straine? Lieduri, opere intregi, si sa tin minte atatea texte!'
Cu siguranta pasiunea pentru arta! Iulia a devenit una dintre cele mai mari voci de opera ale Romaniei, premiata oriunde ar fi mers, in tara sau peste hotare, iar Tamara Buciuceanu una dintre cele mai iubite actrite ale acestui popor.
Citește pe Antena3.ro
Rolurile
Iulia a debutat in 'Rusalka', de Dargomijski, in 1951. 'Eram privita la acea data ca un fenomen'. Avea 19 de ani! Urmeaza (nu neaparat in ordinea importantei) Dama de pica, Cavaleria rusticana, Don Carlos (Eboli), Povestirile lui Hoffmann (Bacarola), Tannhauser (Venus), Lakmé (Malika, 1955), Nunta lui Figaro (1956), Evgheni Oneghin (Olga, 1958), Falstaff (Meg, Quicky, 1959), Cavalleria rusticana (Lola 1960), Bal mascat (Ulrica, 1963), Liliacul (Orlofski, 1967), Apus de soare (Doamna Maria, 1968), Decebal (Drigisa, 1969), Tannhauser (Venus, 1970), Flautul fermecat (Doamna III, 1971), Olandezul zburator (Mary, 1972), Hamlet (Gertrude, 1975), Walkiria (Fricka (1976), Dragoste si jertfa (1977), Casatoria secreta (Fidalma, 1980), Orfeu (Medeea, 1981). Si lista poate continua.
Printre cele mai iubite roluri: Carmen, Azucena, Amneris, Dalila, Konceakovna, Orfeu, Marfa, Meropa.
Am intrebat pe cineva cum era doamna Iulia Buciuceanu pe scena. 'Maiestuoasa, demna, wagneriana! Era o walkirie! E o purtatoare de Wagner!' Asa ti-o si inchipui cand asculti inregistrarile: maiestuoasa. Si privind fotografiile din carte, ramai inmarmurit de frumusetea sa din Carmen sau Rusalka, sau de expresivitatea din Azucena.
Iubitorii de opera vedeau si ascultau perfectiunea, dar artista, dupa cum marturiseste, trecea prin clipe de neinchipuit inainte de a ajunge pe scena: 'In momentul in care eram chemata la scena, cu cinci, zece minute inainte de inceperea spectacolului, ii spuneam cabinierei sa nu ma deranjeze nimeni, pentru ca ingenuncheam si spuneam Tatal nostru, Inger ingerasul meu si Doamne, Doamne, ceresc tata. Rugaciunile pe care le spuneam de mic copil. Fara ele nu ieseam din cabina. Nu ieseam! (..) Ma mai gandeam la mama si la tata, ca de – acolo de unde sunt sa ma intareasca si sa ies la liman cu bine. (…) Intotdeauna ma rog, si oriune m-as duce ma gandesc la ei. Stiu ca ne ocrotesc, ca sunt multumiti pentru ca am ajuns oameni (...) Am si o amintire trista, foarte trista. In ziua cand era programat «Trubadurul» la Opera, am ingropat-o pe mama. Era distribuita o alta colega, care fusese invitata la un cocktail, la o ambasada. Desi pare absurd, a fost invoita. Nici nu iesisem bine de pe aleea unde se afla mormantul, ca au venit de la Opera sa-mi spuna ca seara trebuie sa cant. Le-am spus ca nu pot, ca sunt demoralizata, mai ales ca Azucena o plangea pe mama ei pe care o vazuse arzand pe rug. Cum sa merg sa cant?
Totusi, atat de tare am indragit opera asta, incat am acceptat. M-am gandit ca mama, de acolo de unde era, ma va ajuta. Eram plansa, nedormita de nopti intregi... Doamne, n-am sa uit niciodata, am avut succes nemaipomenit, m-au ajutat Dumnezeu si mama. Plangeam si cantam. Exact cum am plans si am cantat cand mi-au adus la cabina, decizia de pensionare, inainte de a intra in scena la «Bal mascat». N-am sa uit niciodata, bine ca nu mi-am pierdut cumpatul. Cantam si mi se facea rau, nu voiam sa ma las, continuam si ma «insurubam» singura. Am plecat din teatru machiata cum eram. Se uitau oamenii la mine in troleibuz, probabil zicand ca am iesit de la nebuni.'
A primit numeroase premii la concursuri internationale - competitiile de la Sofia, Viena, Toulouse (Marele Premiu), Praga, Bucuresti. Peste trei decenii, doamna Iulia Bucinceanu a fost solista Operei Romane cu un repertoriu impresionant. A participat la multe turnee cu Opera Romana, dar a primit si invitatii personale in Bulgaria, Franta, Turcia, Germania, Rusia (inclusiv la Teatrul Balsoi din Moscova).
'M-am luptat cu indarjire pentru idealurile mele. Am trait pentru muzica si m-am dedicat ei. Viata mea a fost pasiunea de a canta', incheie doamna Iulia Buciuceanu cartea cu amintiri.
George, o minune!
Iulia Buciuceanu, mezzo-soprana, George Constantin, actorul neegalat nici astazi. Sot si sotie. Doi artisti care s-au putut darui cu totul artei, dar si familiei lor si mai ales copilului lor Mihai Constantin, cel care duce mai departe traditia scenei. 'O minune in viata mea! O minune, fara de care n-ar fi existat nici Mihai! Asta a fost George'. S-au cunoscut ca intr-un film sau ca intr-o sceneta. Iulia, stralucitoare, victorioasa, venise de la Toulouse, unde castigase Marele premiu si Cupa de Sevres, la voci feminine, a fost invitata de un cuplu de prieteni la piesa 'Fratii Karamazov'. 'George il interpreta pe Dimitri, impreuna cu ceilalti frati ai sai, cu Dichiseanu, cu Cristea Avram.(...) L-a sfarsit, dintre toti cei care jucasera, mi-a placut de George. Cand Remus a spus «Eu ma duc la baieti in culise», eu am subliniat: «Te rog sa-l feliciti in mod special pe Dimitri.» (...) N-am ajuns bine acasa ca suna telefonul. Ridic receptorul si aud: «Eu sunt Dimitri... Karamazov.» De aici a inceput totul. Fiecare era fericit pentru celalalt, il admira, il sustinea: Mergeam cu el la toate spectacolele lui. 'Si asa, cu timpul, am stat treizeci de ani impreuna (...)'
