x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Observator Antena 1 lansează din 5 septembrie, ora 19.00, seria de reportaje Pericol național. Drogul bate viața, care prezintă realitatea șocantă a consumului de droguri în România

Observator Antena 1 lansează din 5 septembrie, ora 19.00, seria de reportaje Pericol național. Drogul bate viața, care prezintă realitatea șocantă a consumului de droguri în România

02 Sep 2022   •   09:47
Observator Antena 1 lansează din 5 septembrie, ora 19.00, seria de reportaje Pericol național. Drogul bate viața, care prezintă realitatea șocantă a consumului de droguri în România

Luni, 5 septembrie, de la ora 19.00, Observator Antena 1 va difuza primul reportaj din seria Pericol național. Drogul bate viața. Dramele celor a căror viață a fost distrusă, dar și reacțiile şocante ale autorităților se vor vedea în fiecare luni și joi.

Fenomenul drogurilor a căpătat o amploare atât de mare încât îl vezi oriunde ai întorce privirea. În şcoli, la marile festivaluri, în trafic. Sub 3% dintre români se drogau înainte de 2000. De atunci, numărul lor a crescut de peste 6 ori.

            Aproape 17% dintre tinerii de astăzi au încercat cel puţin un drog. Iar tineri înseamnă, tot mai des, copii, chiar și de 10 ani.

            “La nivel naţional, în rândul elevilor de 16 ani, consumul oricărui tip de drog ilicit de-a lungul vieţii, conform metodologiei internaţionale a studiului ESPAD 2019, este de 9,5% , în timp ce, consumul oricărui tip de drog ilicit în ultimul an a fost declarat de 9% dintre elevi.” - arată raportul de anul trecut al Agenției Naționale Antidrog

 

            Statisticile nu arată însă dramele trăite de copii chiar și cu vârste mult mai mici deveniți dependenți. Când banii de buzunar de la părinţi depăşesc preţul dependenţei, copiii încep să fure sau să vândă la rândul lor droguri. Nu avem centre de reabilitare pentru minori, nici suficienţi consilieri şcolari pregătiţi.

 

            „În România, autoritățile reacționează doar la tragedii. Și atunci arată cu degetul dintr-o parte într-alta. Vinovat nu e nimeni, niciodată, pentru o situație scăpată de sub control. Fenomenul drogurilor din hârtii nu este același cu realitatea. Realitatea este că drogurile se găsesc oriunde și pentru oricine. Sunt, mai ales, la îndemâna copiilor, adolescenților, tinerilor. Consumul e un fenomen în plină expansiune. Și duce, de cele mai multe ori, spre o singură cale - dependența. Dependența greu de tratat, aproape imposibil în unele cazuri. Linia e una foarte fină. Am bătut la ușa instituțiilor, am stat de vorbă cu consumatori, tineri, am încercat să găsim răspunsuri. Faptul că tinerii se droghează la școală, că ajung să vândă droguri pentru a-și asigura doza lor, ca mică infracționalitate se dezvoltă în jurul acestor grupuri. Din nou vorbim de acțiuni în lanț cu efect de boomerang.”, spune Bianca Iacob, reporterul care a realizat reportajele

 

            Pe străzi, pentru consumul de droguri ajung să plătească cu viața oameni nevinovați. Peste 3.500 de șoferi au fost depistați sub influența substanțelor psihoactive din 2020 până la jumătatea anului 2022. În România, pedepsele pentru droguri la volan sunt aceleaşi ca pentru alcool: maximum 5 ani de închisoare sau amendă penală.

 

            Autoritățile se declară incapabile să limiteze consumul și, cum bani pentru prevenţie şi recuperare nu prea sunt, statul intenţionează să trateze dependenţa cu închisoarea.

           

            Luni, 5 septembrie, de la ora 19.00, Observator, Antena 1, va difuza primul reportaj din seria Pericol național. Drogul bate viața. Dramele celor a căror viață a fost distrusă, dar și reacțiile şocante ale autorităților se vor vedea în fiecare luni și joi.

 

            Vezi aici Promo Drogul bate viata Observator

OBSERVATOR. Despre oameni. Știrile așa cum trebuie să fie

https://observatornews.ro/
https://www.facebook.com/ObservatorAntena1
https://www.instagram.com/observatorantena1/?hl=en
https://www.tiktok.com/@observatorantena1?lang=en

×