Pianul a fost instrumentul predilect caruia ROBERT SCHUMANN (1810-1856) i-a impartasit cele mai adanci simtaminte, cele mai intime trairi, elanurile pasionale, visele.
Pianul este confidentul, pentru care Schumann a desavarsit, cu infinite nuante, formele mici care se nascusera odata cu estetica romantica si in care imaginatia si sensibilitatea lui s-au vadit suverane.
Arabesca op.18 este una dintre aceste piese. A fost scrisa in 1839 la Viena si compozitorul spunea in gluma ca a scris-o pentru a se face iubit de doamnele din oras; piesa nu are insa nimic din superficialitatea unei muzici de salon, ci gratia si desavarsirea unei nestemate.
Poate in nici o opera a sa, geniul lui Schumann nu s-a intrupat mai desavarsit decat in Concertul pentru pian si orchestra. Scris in chiar anul casatoriei greu infaptuite cu iubita lui Clara, compozitorul ii inchina miresei o Fantezie si, mai tarziu, amplifica lucrarea adaugand inca doua parti.
Muzica pastreaza spiritul Fanteziei, zborul liber al imaginatiei peste limitele structurilor clasice; forma creste din abundenta de idei, din necesitatea de a exprima prea plinul sentimentelor. Pianul declanseaza actiunea, inventa combinatii timbrale negandite pana atunci, dobandind o elocventa noua. Dar in timp ce Chopin a revolutionat doar claviatura, Schumann a realizat o fuziune perfecta intre pian si orchestra, creand stilul concertant-simfonic.
Ca intr-un jurnal intim, partea I impleteste bucuria de a trai cu un lirism intens; dialogul dintre pian si orchestra urmeaza trasee capricioase cu schimbari bruste de ritm, tempo, cu arpegii involburate si oaze sensibile de declamatie dureroasa.
Partea a II-a este un Intermezzo in care partenerii par a-si sopti secretele. Melodia ampla a violoncelului declanseaza explozia finalului – o idee principala smulsa pianului, robusta, in ritmuri tantose. Nelinistile, elanurile frante ca niste palpitande batai din aripi se topesc intr-un mare elan vital.
Denumirea de "Renana', data de contemporani Simfoniei a III-a, deriva din intentia lui Schumann de a aduce un omagiu fluviului fetis al romantismului german, evocand peisajele, legendele, vestigiile trecutului, atat de dragi contemporanilor sai (chiar si faptul ca a inlocuit terminologia italiana curenta cu indicatii in limba germana, este semnificativ pentru intoarcerea sa la surse).
Atmosfera este eminamente lirica desi este singura simfonie de Schumann care incepe si se incheie cu un mare elan. Originalitatea ei consista si in ingeniozitatea cu care isi construieste autorul forma, iesind din tiparul celor 4 parti traditionale: muta scherzo-ul in partea a II-a, in schimb alatura doua miscari lente – partile III si IV – si termina cu o mare crestere dinamica.
Partea I incepe, ca adesea la Schumann, cu o sincopa, care te ia prin surprindere, ca si cum muzica ar fi inceput dinainte. Totul nu este decat insufletire si avant tineresc. Scherzo-ul aduce o tema populara cu variatiuni simple, cu un ton naiv; prin contrast trioul se desfasoara intr-o atmosfera visatoare. Scurtul Intermezzo este un lied sobru caruia orchestratia subtila ii creeaza o aura de mister. Adevarata miscare lenta este Maestoso, inspirata, dupa cum se spune, de Catedrala din Köln in zi de sarbatoare: o singura tema de coral ampla, solemna, prelucrata in spiritul polifoniei bachiene, a carei inaintare implacabila anunta deja marile adagio-uri ale lui Bruckner. Finalul readuce plenitudinea, voiosia, bucuria vietii asa cum Schumann nu le va mai regasi vreodata.
Sambata 10 septembrie
Ora 22.30 Ateneul Roman
Seria "Concertele de la miezul noptii'
ORCHESTRE DE CHAMBRE DE LAUSANNE
Dirijor si solist : CHRISTIAN ZACHARIAS
Program :
● R. Schumann – Arabesque in Do major op. 18 (pian solo)
● R. Schumann – Concertul in la minor pentru pian si orchestra op. 54
Allegro affetuoso
Intermezzo: Andantino grazioso
Allegro vivace
● R. Schumann – Simfonia a III-a in Mi bemol Major "Renana' op. 97
Lebhaft (Vivace)
Scherzo: Sehr mäßig (Molto moderato)
Intermezzo: Nicht schnell (Andante)
Feierlich (Maestoso)
Finale: Lebhaft (vivace)