x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Un star pop britanic a murit la doar 46 de ani

Un star pop britanic a murit la doar 46 de ani

de Redacția Jurnalul    |    07 Apr 2023   •   22:45
Un star pop britanic a murit la doar 46 de ani
Sursa foto: facebook

Paul Cattermole, starul pop al trupei S Club 7, a murit la vârsta de 46 de ani, la câteva săptămâni după ce trupa a anunțat un turneu de revenire, potrivit BBC.

„Cu mare tristețe anunțăm decesul neașteptat al iubitului nostru fiu și frate Paul Cattermole”, se arată într-un comunicat al familiei sale și al grupului pop.

Paul Cattermole a murit joi, iar cauza decesului este necunoscută. Nu sunt circumstanțe suspecte, se precizează în comunicat.

Trupa „S Club 7”, al cărui membru era Paul Catterole, a fost una dintre cele mai mari trupe pop de la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000.

Printre hiturile lor se numără Reach, Don't Stop Movin' și S Club Party. În total, au avut 11 single-uri în top 10 în Marea Britanie, inclusiv patru numere unu, și au vândut peste 10 milioane de albume în întreaga lume. De asemenea, au câștigat două premii Brit Awards.

În declarație se spune că: „În timp ce cauza morții este în prezent necunoscută, poliția din Dorset a confirmat că nu au existat circumstanțe suspecte. Familia lui Paul, prietenii și colegii din S Club solicită intimitate în acest moment”.

Pe rețelele de socializare, colegii săi de trupă au declarat că sunt „cu adevărat devastați”.

„Nu există cuvinte pentru a descrie tristețea profundă și pierderea pe care o simțim cu toții”, au scris ei.

„Am fost atât de norocoși că l-am avut în viețile noastre și suntem recunoscători pentru amintirile uimitoare pe care le avem. Ne va lipsi atât de mult fiecăruia dintre noi. Vă cerem să respectați intimitatea familiei sale și a trupei în acest moment”.

În februarie, grupul a anunțat un turneu de reunire, cu 11 prezențe la arene din Marea Britanie și Irlanda, programate pentru sfârșitul acestui an,scrie Mediafax.

 

×
Subiecte în articol: paul cattermole mort star