x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Paula Seling şi Ovi, din nou la Eurovision

Paula Seling şi Ovi, din nou la Eurovision

02 Noi 2010   •   00:00
Paula Seling şi Ovi, din nou la Eurovision

Paula Seling îşi încearcă din nou norocul la Eurovision, de data aceasta nu în calitate de interpretă, ci de compozitor. Piesa "Perfect time", pentru care a scris şi muzica, şi textul, a urmat un traseu destul de complicat, dar perfect natural pentru o Europă care îşi asumă serios fenomenul globalizării.

"Perfect Time" a fost remarcată de Hugo Foets (Belgia), managerul cântăreţei Nadine din Republica Sud-Africană, care are contract cu casa de producţie EMI din Germania. Într-un final, compoziţia Paulei a fost produsă în Suedia şi înscrisă în concursul de selecţie din Elveţia. Dacă va intra în finala elveţiană, vom vedea la sfârşitul perioadei de vot din Ţara Cantoanelor. Videoclipul piesei a fost încărcat şi poate fi vizionat pe site-ul www.eurovisionplattform.sf.tv/videos/perfectştime.

Fostul partener al Paulei şi compozitorul piesei "Playing with Fire" (locul 3 la Eurovision 2010), Ovidiu Cernăuţeanu (Ovi) a aruncat şi el o piesă în jocul Eurovision 2011. Compoziţia "Fading Away" este curtată de doi interpreţi, unul din Malta şi altul din Irlanda. Deocamdată, Ovi nu s-a hotărât cui să îi încredinţeze piesa. Paula şi Ovi vor fi gazdele show-ului prilejuit de selecţia naţională Eurovision din România, în noaptea de Revelion.

×
Subiecte în articol: muzica