● Ma bucur ca in cadrul Festivalului vor fi interpretate nu numai cele trei simfonii enesciene cunoscute, dar si cele doua mai putin cunoscute – respectiv a IV-a si a V-a care nu au fost defi nitivate de George Enescu.
Voi interpreta Simfonia a V-a cu un continut deosebit si ale carei schite, la sfarsitul anilor ‚90 au fost completate de compozitorul Pascal Bentoiu intr-o maniera absolut fantastica. Lucrarea este foarte importanta pentru creatia lui George Enescu. Ea a fost compusa in 1941, intr-o vara cand razboiul incepuse, un moment greu pentru Romania. In finalul simfoniei a fost inclus o poezie de Mihai Eminescu, un autor important al literaturii romane, o poezie despre moarte. Cred ca aceasta lucrare este una dintre cele mai importante din creatia lui George Enescu. Astept cu bucurie sa dirijez acest opus si doresc ca in Germania sa realizez un disc compact cu el.
● In afara Simfoniei a V-a de George Enescu, mai aveti in programul Festivalului o piesa de Hans Werner Henze si Simfonia Dumneavoastra Hölderlin?
● Hans Werner Henze mi-a fost profesor de compozitie cu multi ani in urma si imi este foarte apropiat. Lucrarea sa Fraternité va fi prezentata pentru prima oara in Romania si a fost compusa in 1999-2000 fiind dedicata Rovolutiei franceze. Prima auditie a acestui opus a avut loc la New-York, in versiunea Filarmonicii. Este o piesa de o mare forta expresiva si sper ca la Bucuresti sa se bucure de succes. Fraternité este structurata intr-o singura miscare, cu o durata de aproximativ 12 minute, cu o ampla distributie orchestrala, cu sonoritati policrome. Titlul lucrarii oglindeste continutul estetic al acesteia.
● Ce repezinta Simfonia Dumneavoastra Hölderlin?
● In ultimii ani a fost prezentata la Bucuresti opera mea Celan. Am scris si o doua opera Hölderlin –
premiera mondiala a avut loc la Berlin in 2008. Dupa ce am incheiat opusul, am realizat si un decupaj din el pentru bariton, cor de camera si orchestra. Acest decupaj pastreaza monologurile centrale ale operei, imbinate cu secvente orchestrale. Ceea ce mi-am propus sa realizez este o privire dramaturgica asupra operei, si care dureaza 30 de minute. Lucrarea este alcatuita din 10 sectiuni distincte. Corul de camera este inclus in orchestra avand rolul doar de a colora cu noi sonoritati discursul muzical – fara cuvinte, doar culori, culori importante pentru mine.
● Creatorul Peter Ruzicka ce proiecte are ?
● In acest an am avut cateva premiere mondiale – una a fost aceea a Concertului meu dedicat Sabinei Meyer, un opus la care am lucrat multi ani si m-am bucurat sa-l duc la capat. Am terminat si o alta piesa pentru orchestra mare, ce va avea premiera mondiala in noiembrie la Leipzig si va fi interpretata de orchestra Radiodifuziunii de acolo. Acum sunt foarte ocupat cu o piesa pentru pian dedicata lui Franz Liszt – pornind de la cateva secvente sonore cunoscute, am realizat un comentariu cu mijloace moderne. Intotdeauna am fost fascinat de creatia lui Liszt si Wagner – de amploarea melodiilor, de arhitecturile desavarsite.
● Maestre, cum ati defini stilul Dumneavoastra componistic?
● Este foarte dificil pentru un creator sa-si defi neasca stilul. Muzica mea este puternic reflexiva, o invitatie adresata publicului la un dialog dominat de emotie, cu multe momente de liniste care te indeamna la meditatie. Important este ca publicul sa ramana dupa auditie cu o imagine, cu o sonoritate, cu o emotie. M-am bucurat sa constat reactia publicului dupa spectacolul cu opera Celan – am simtit ca ne-a urmarit, ca a fost cu noi.
Va marturisesc ca sunt norocos ca voi fi din nou la Bucuresti, la Festival, pentru a dirija cea de a V-a Simfonie a lui George Enescu, un opus important pentru mine. Ma bucur de reintalnirea cu publicul din Romania, cu prietenii mei.
Citește pe Antena3.ro