x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Pink va avea o stea pe Walk of Fame din Hollywood

Pink va avea o stea pe Walk of Fame din Hollywood

25 Ian 2019   •   16:47
Pink va avea o stea pe Walk of Fame din Hollywood

Cântăreaţa Pink va primi o stea pe Walk of Fame din Hollywood în cadrul unei ceremonii ce va avea loc pe 5 februarie, informează Press Association.

Artista americană, în vârstă de 39 de ani, va fi recompensată în categoria "înregistrări muzicale", au precizat reprezentanţii Camerei de Comerţ din Hollywood, instituţia care acordă şi administrează stelele dedicate celebrităţilor din industria de divertisment.

Prezentatoarea Ellen DeGeneres şi actriţa Kerri Kenney-Silver vor rosti discursuri în cadrul ceremoniei.

Steaua dedicată cântăreţei Pink va fi cea de-a 2.656-a de pe Walk of Fame din Hollywood. Ceremonia va avea loc pe 5 februarie.

Abordând un stil eclectic, cântăreaţa Pink, al cărei nume real este Alecia Beth Moore, a devenit cunoscută pe plan internaţional în 2000, odată cu lansarea albumului ei de debut, "Can't Take Me Home", ce a fost urmat un an mai târziu de al doilea album de studio, intitulat "Missundaztood".

Acel material discografic s-a vândut în peste 13 milioane de copii pe plan mondial şi a conţinut single-uri de mare succes, precum "Get The Party Started", "Don't Let Me Get Me" şi "Just Like A Pill".

Printre albumele de succes din discografia sa se numără şi discurile "I'm Not Dead", lansat în 2006, şi "Beautiful Trauma", lansat în 2017.

Cântăreaţa americană s-a căsătorit în 2006 cu pilotul de motocross Carey Hart, cu care are doi copii.

Pentru fiecare stea instalată pe Walk of Fame, sponsorul celebrităţii nominalizate trebuie să plătească fondului Hollywood Historic Trust suma de 40.000 de dolari.

Aceşti bani sunt utilizaţi pentru a asigura realizarea şi instalarea stelelor de pe Walk of Fame, dar şi mentenanţa renumitului bulevard dedicat celebrităţilor din Hollywood. AGERPRES

×
Subiecte în articol: pink