Potrivit unui comunicat de la Emagic remis, la concertul 'Roger Waters- The Wall' este interzis accesul cu sticle (inclusiv sticle de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, scaune, arme, băuturi sau mâncare, obiecte contondente, animale de companie, lanţuri, rucsacuri, bagaje voluminoase, lasere, aparate foto de orice tip sau aparate de înregistrare audio-video.
Ca urmare a regulilor foarte stricte impuse de artist, la intrare, spectatorii vor fi percheziţionaţi în detaliu şi orice obiecte interzise descoperite în urma verificărilor vor fi oprite, fără garanţii. În caz de ploaie, accesul cu umbrele este interzis, spectatorii fiind sfătuiţi să-şi aducă pelerine/ haine de ploaie. În zona concertului, pentru facilitarea accesului la bar, toate produsele vor fi comercializate în baza unor jetoane ce vor putea fi procurate de la punctele special amenajate. Din cauza volumului ridicat al sunetului, organizatorii nu încurajează prezenţa copiilor la acest concert. Dacă părinţii aleg totuşi să vină alături de cei mici, aceştia vor putea intra doar în baza unui bilet valid. De asemenea, organizatorii atenţionează publicul că în cadrul show-ului vor fi jocuri de lumini de mare intensitate şi efecte pirotehnice.
Concertul va avea două părţi (55 de minute fiecare) cu o pauză de 20 de minute. 'Roger Waters- The Wall', ce urmează să înceapă în jurul orei 20.00 va fi precedat de un 'pre show audio' alcătuit din piesele "Mother"- John Lennon, "Masters of War"- Bob Dylan, "A Change Is Gonna Come"- Sam Cooke, "Imagine"- John Lennon, "Strange Fruit"- Billie Holiday şi "People Get Ready"- The Impressions