x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Robert & Alison: Au mai primit un premiu la gala Country Music Television Awards

Robert & Alison: Au mai primit un premiu la gala Country Music Television Awards

de Alex Revenco    |    25 Apr 2008   •   00:00

Alison Krauss este o talentată artistă country, care a reuşit să-şi depăşească însă “condiţia” înre­gistrînd un fabulos album împreună cu Robert Plant, simbol al muzicii rock.

Alison Krauss este o talentată artistă country, care a reuşit să-şi depăşească însă “condiţia” înre­gistrînd un fabulos album împreună cu Robert Plant, simbol al muzicii rock. Şi în ciuda faptului că impactul uriaş avut de reuniunea de anul trecut “cerea” un turneu Led Zeppelin, Plant a declarat că el este momentan ocupat.

SUA – EUROPA – SUA. Robert Plant and Alison Krauss Featuring T Bone Burnett 2008 Raising Sand World Tour a început în aprilie în Statele Unite, în mai continuă în Europa Occidentală, iar în iunie şi iulie revine în America de Nord. Iată oraşele europene unde vor concerta Plant & Krauss: Birmingham – 5 mai, Manchester – 7, Cardiff – 8, Dusseldorf – 10, Bruxelles – 11,  Paris – 13, Amsterdam – 14, Stockholm – 16, Oslo – 18, Bergen (Norvegia) – 19, Londra – 20. La concertele din Europa, biletele de intrare costă între 37 şi 88 de euro, iar în SUA şi Canada, între 39,5 şi 99,5 dolari.

 

CMT AWARD.
În 2008, Plant & Krauss au primit Premiul Grammy, la categoria Cea mai bună colaborare pop, pentru piesa “Gone, Gone, Gone (Done Moved On)”. Recent, videoclipul aceleiaşi piese a fost declarat cîştigător al secţiunii Wide Open Country Video of the Year, la Country Music Television Awards
 

Discuri pentru player

David Gilmour - Remember That Night

Este înregistrarea fabulosului concert care a avut loc cu doi ani în urmă, DVD-ul avînd subtitlul Live At The Royall Albert Hall. În concertul de la Londra, Gilmour a cîntat atît piese Pink Floyd, cît şi compoziţii proprii şi chiar dacă show-ul a fost pefect, se cuvin a fi menţionate: “Then I Close My Eyes” featuring Robert Wyatt,  “Shine On You Crazy Diamond” featuring Crosby & Nash, “Find The Cost Of Freedom” featuring Crosby & Nash, “Comfortably Numb” featuring David Bowie.

 

30 Seconds to Mars - A Beautiful Lie

 Este al doilea album din cariera grupului rock condus de actorul Jaret Leto. Şi pentru că, în ultimul timp, Jaret a fost foarte solicitat pe platourile de filmări, definitivarea acestui album a durat trei ani, materialul fiind “tras” în studiouri din cinci ţări diferite. Dintre cele 12 piese ale noului disc sunt de remarcat “Attack” şi  “The Kill”, ambele radio- friendly, deci taman bune pentru a fi discuri singles de succes, plus “Hunter”, un cover după... Bjork!

 

The Kooks  - Konk

Apărut în luna aprilie la Virgin, este al doilea album din cariera grupului indie rock din Brighton. Produs de Tony Hoffer, titlul discului reprezintă numele studioului din Londra unde a fost înregistrat, Konk fiind proprietatea lui Ray Davies, liderul le­gendarului grup The Kinks. Luke Pritchard – solist vocal, chitară, Hugh Harris – chitară solo, Tom Robinson – tobe şi Dan Logan – bass înseamnă The Kooks, grup care a obţinut în 2006 distincţia Best UK and Ireland Act la MTV Europe Music Awards.

 

Dave Gahan - Hourglass

Apărut la sfîrşi­tul anului trecut la Virgin/Mute este al doilea material solo înregistrat de vocalistul forma­ţiei Depeche Mode. După ce 25 de ani a cîntat melodiile compuse de colegii săi, iată-l pe Dave în situaţia de a interpreta propriile compoziţii. Dintre aces­tea “Miracles”, “Kingdom”, “Saw Something”, “A Little Lie” şi “Down” se numără printre cele mai reuşite, iar întregul material muzical este foarte aproape de sound-ul Depeche Mode. O asemănare firească, de altfel.

×
Subiecte în articol: muzica