1 octombrie 2019 reprezintă momentul oficial de deschidere a celei de-a 27-a ediții a Festivalului EUROPALIA, unul dintre cele mai importante festivaluri internaționale de artă, manifestare culturală de mare amploare organizată sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia și în țări învecinate – Franța, Olanda, Luxemburg și Germania sau Marea Britanie.
Institutul Cultural Român este coordonatorul acestui eveniment desfășurat în perioada octombrie 2019 - februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului, alături de EUROPALIA International, organizatorul manifestării. Festivalul cuprinde evenimente din sfera artelor vizuale, artelor spectacolului, muzică, film, literatură, educație culturală.
Cum anul acesta România are statutul de țară invitată de onoare , Institutul Cultural Român a invitat ansamblul SoNoRo să concerteze pe scena de la BOZAR, din Bruxelles, în prezenţa reprezentanţilor Familei Regale a Belgiei, ai Preşedinţiei şi Guvernului României, a personalităților diplomatice şi a presei de specialitate.
SoNoRo a fost ales să deschidă Festivalul EUROPALIA pentru că este cel mai cunoscut festival de muzică de cameră din România, o instituție în sine, având parteneriate cu cei mai prestigioși artiști ai lumii. Pentru că, de 14 ani, SoNoRo „a știut să-și apropie publicul meloman, și nu numai, în cele mai nonconformiste, creative și inovative moduri” după cum afirmă Ligia Marin (ICR), coordonatorul proiectului .
Unul dintre cei mai apreciați violiști ai generației lui, Răzvan Popovici este inițiatorul proiectului SoNoRo și al festivalului cu același nume. Împreună cu pianista Diana Ketler, directorul artistic al Festivalului SoNoRo, Răzvan își propune ca, an de an, prin proiectele pe care le organizează, să ne „pună sufletul la locul lui” cu ajutorul muzicii clasice. „Ca director executiv al Festivalului SoNoRo, am primit cu mare bucurie invitația de a deschide festivalul EUROPALIA România la Bruxelles și am acceptat provocarea de a invita artiști relevanți, de a crea un program ingenios și reprezentativ pentru țara noastră, în acest context fericit, în care România este invitată de onoare”, afirmă Răzvan Popovici.
„Programul muzical al proiectului „Romanian Rhapsody ”a fost ales ținând cont de mai multe considerente: să reprezinte România, în primul rând, muzical și spiritual, iar acest lucru nu se putea face mai bine decât prin Rapsodia Nr. 1 a lui George Enescu, într-un aranjament special realizat de Thomas Wally pentru Ensemble Raro, ansamblul rezident al Festivalului Sonoro. Apoi, prin acest concert, ne-am dorit să creăm o legătură între expoziția Constantin Brâncuși și deschiderea oficială a Festivalului EUROPALIA. Sursa de inspirație a fost atelierul lui Brâncuși din Paris și celebrele serate informale pe care le organiza acolo, serate la care participau mari și extraordinari artiști ai vremii. Eric Satie, nelipsitul invitat al acestor serate, îi va reprezenta pe aceștia prin renumitele Trois Gnossiennes pentru violoncel și pian. Prin repertoriul pe care îl vom interpreta sperăm să reînviem acea atmosferă efervescentă din atelierul marelui artist român.Vom mai interpreta, de asemenea, și Nocturna „Ville d’Avrayen” a lui Enescu, o miniatură pentru cvartet cu pian, plină de farmec și mister. Din program nu vor lipsi celebrele dansuri populare românești pentru vioară și pian ale lui Béla Bartók, astfel reușind să aducem laolată esența spiritului românesc, de la rădăcinile pline de vitalitate ale folclorului, până la rafinamentul sofisticat al compozițiilor marelui muzician George Enescu, care, de asemenea, și-a găsit inspirația în folclorul românesc, iar prin geniul său a reușit să-l distileze și să-l transforme în câteva dintre capodoperele muzicii clasice universale” mai spune Răzvan Popovici.
Artiștii care vor performa pe scena de la BOZAR pe 1 octombrie 2019 sunt, pe lângă, Răzvan Popovici și Diana Ketler, violoncelistul Valentin Răduțiu, și violonistul Erik Schumann.
„Dorința noastră a fost de a lansa EUROPALIA România cu muzicieni de talie internațională, care au o legătură cu România: violonistul Erik Schumann, cu rădăcini în Timișoara, prin tatăl său, și în Tokyo, prin mama sa, și violoncelistul Valentin Răduțiu, născut la München din părinți români, ambii exemple extraordinare de muzicieni care, cu toate că s-au născut în altă țară, sunt profund legați de România și se bucură de fiecare dată când au ocazia să concerteze în țara noastră, iar în acest caz chiar să o reprezinte în deschiderea unuia dintre cele mai importante festivaluri europene, EUROPALIA. În aceeași măsură, renumita pianistă britanică Diana Ketler, care de 14 ani își dedică o bună parte a carierei muzicale Festivalului SoNoRo, în calitate de director artistic, poate reprezenta România prin contribuția adusă în toți acești ani la dezvoltarea vieții muzicale din țara noastră. Cât despre mine, tot ce pot spune este că mă leagă de ceilalți artiști aceeași afinitate pentru țara noastră și dorință de a o prezenta întregii lumi cu tot ce are ea mai frumos de oferit” subliniază Răzvan Popovici.
Diana Ketler - pianista pasionată de scrisul poeziilor
Născută în Letonia, la Riga, Diana și-a început cariera solo la o vârstă fragedă, debutând alături de Orchestra Simfonică Națională Letonă la doar 11 ani.Cariera muzicală, atât ca pianistă solo, cât și în calitate de interpretă de muzică de cameră, a purtat-o în nenumărate țări din Europa, Asia sau Statele Unite ale Americii.
Membru fondator al Ansamblului Raro SoNoRo, Diana și colegii ei au fost recompensați cu mai multe premii pentru discurile înregistrate împreună, CD-uri lansate de Solo Musica din München.
Alături de Răzvan Popovici, Diana este co-fondatorul platformei culturale SoNoRo, dar și a Festivalului Chiemgauer Musikfrühling din Bavaria. Profesoară la Royal Academy of Music din Londra, a fost numită, în 2016, membră a acestei academii.
Valentin Răduțiu - unul dintre violonceliștii de vârf ai generației sale
Despre Valentin Răduțiu, Frederik Hanssen, Berliner Tagesspiegel, afirma: „Câtă vreme mai există interes pentru artiștii tineri pasionați, nimeni nu trebuie să-și facă probleme pentru viitorul muzicii clasice!” iar publicația Süddeutsche Zeitung îl laudă pentru „sunetul specific și incitant, de înaltă energie, cântând în registrele grave întotdeauna clar conturat și masculin, în înălțime, cu lirism feeric".
Născut la München în 1986, Valentin Răduțiu a luat primele sale lecții de violoncel de la tatăl său la vârsta de 6 ani, continuându-și studiile la Salzburg, Viena și Berlin cu Clemens Hagen, Heinrich Schiff și David Geringas. Răduțiu este laureat, pe lângă numeroase alte premii internaționale, al Concursului Internațional „George Enescu”.
Erik Schumann – violonistul din Köln cu origini româno-japoneze
Născut dintr-un tată român și o mamă japoneză, Erik este invitat în mod regulat să cânte, în calitate de solist, alături de orchestre din Europa, Asia și America – orchestrele simfonice NDR din Hamburg și Hanovra, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Orchestra Simfonică din Düsseldorf, Orchestrele de Cameră din Viena și Zürich, Orchestra Tonhalle din Zürich, Orchestra de Paris, Orchestra Națională Franceză, Orchestra Simfonică Kyoto, dar și Orchestra Simfonică din Chicago sau Orchestra Simfonică Națională din Washington.
Printre dirijorii alături de care a urcat pe scenă, se numără Christoph Eschenbach, Gianandrea Noseda, Jiří Bělohlávek și Vassily Sinaisky.
A concertat în săli renumite precum Gewandhaus Leipzig, Konzerthaus Vienna, Tonhalle Zürich, Sala Victoria Hal din Geneva, Musikhalle din Hamburg, Suntory din Hall Tokyo, Centrul de Artă de la Seul, Concertgebouw din Amsterdam, Salle Pleyel din Paris sau chiar la Luvru.
Ca interpret de muzică de cameră, Erik colaborează cu Cvartetul de Coarde Tokyo, cu Markus Groh, Claudio Bohorquez și Henri Sigfridsson și este prim violonist al Cvartetului Schumann.
Răzvan Popovici – de 14 ani, un autentic „brand cultural” internațional
Născut în București, a studiat viola la Salzburg, Paris şi Freiburg cu Peter Langgartner, Jean Sulem şi Wolfram Christ. Un invitat regulat la festivaluri din întreaga lume, Răzvan este iniţiatorul şi directorul executiv al Festivalului Chiemgauer Musikfruhling din Traunstein, Germania, cât şi al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo din Bucureşti pe care l-a transformat într-o platformă culturală europeană de succes.
Răzvan susține regulat cursuri de măiestrie în România, Japonia, Italia, Ucraina și Germania, atât în cadrul proiectului educativ SoNoRo Interferențe, cât și al Fundației „Villa Musica” din Schloss Engers/Mainz.
Întrebat „Cum să ascultăm muzica clasică pentru a-i înțelege mesajul?", violistul Răzvan Popovici afirmă: „Este o lume, o limbă, un univers absolut bogat, fascinant, plin de surprize la tot pasul. Cei care sunt curioși, cei care sunt deschiși, la minte dar și la inimă, pot avea plăcerea și privilegiul de a descoperi aceste lumi care ne fac mai buni, mai frumoși, mai veseli. Muzica clasică rămâne pentru mine locul unde fiecare dintre voi poate redescoperi liniștea, poate asculta liniștea, poate fi umplut de o bucurie și de o grație pe care multe muzici nu le pot oferi”.