x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Săptămâna BEATLES, la Liverpool

Săptămâna BEATLES, la Liverpool

20 Aug 2014   •   16:28
Săptămâna BEATLES, la Liverpool

Săptămâna Beatles, 'Beatleweek', începe azi la Liverpool, unde formaţii din peste 20 de ţări şi fani din întreaga lume vor aduce un omagiu - prin concerte, expoziţii sau întâlniri cu invitaţi speciali - celor patru membri ai legendarei formaţii britanice de muzică rock, potrivit EFE.

De peste 30 de ani, străzile acestui oraş din nordul Angliei sunt invadate în luna august de mii de persoane care îi imită pe celebrii John Lennon, George Harrison, Ringo Star şi Paul McCartney. Desfăşurarea 'Beatleweek' între 20 şi 26 august nu este întâmplătoare, având în vedere importanţa acestei luni în cariera grupului britanic acum mai bine de 50 de ani. La 18 august 1962, Ringo Star a cântat pentru prima dată ca membru al formaţiei.

Una dintre principalele scene pe care vor fi omagiaţi idolii, cu peste 15 ore de muzică în direct în fiecare zi, este 'The Cavern Club', un loc special în istoria grupului. Formaţia The Beatles a susţinut acolo primele concerte.

Printre cele mai speciale evenimente ale acestei ediţii se numără 'Paul McCartney, A Retrospective' (Retrospectiva Paul McCartney), la Royal Court, sau convenţia anuală 'Beatles All Day', la Hotel Adelphy.

Admiratorii se vor putea bucura, de asemenea, de 'Songs The Beatles Gave Away', la restaurantul Alma de Cuba.  (Agerpres)



×
Subiecte în articol: Săptămâna Beatles liverpool Beatleweek