x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Spectacole de neratat la Opera Națională București

Spectacole de neratat la Opera Națională București

de Magdalena Popa Buluc    |    14 Iun 2019   •   16:25
Spectacole de neratat la Opera Națională București

Opera Națională București prezintă miercuri, 12 iunie, Gala Extraordinară de Balet a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”

Opera Națională București prezintă miercuri, 12 iunie 2019, începând cu ora 18:30 Gala Extraordinară de Balet a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la inființare. Regia artistică poartă semnătura profesorului Mihaela Țigănuș Vasilovici.

La ceas aniversar vor urca pe scenă prim balerinii Operei Naționale București, Cristina Dijmaru, Ovidiu Matei Iancu, Valentin Stoica și regizorul coregraf Răzvan Mazilu -totodată foști elevi ai Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, alături de Rin Okuno.

În cadrul programului artistic, Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” prezintă elevi care au câștigat premii importante în cadrul Olimpiadei şi Concursurilor de Balet Naţionale. Pe scena Operei Naționale București vor evolua elevi ale claselor V – XII cu momente solistice și de ansamblu. Programul include fragmente din balete clasice, lucrări coregrafice contemporane și de caracter și suite de dansuri populare românești. 

Povestea lui „Don Quijote”, transpusă în balet pe scena Operei Naționale București

Opera Națională București prezintă joi, 13 iunie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Don Quijote” de Ludwig Minkus. Regia și adaptarea coregrafică poartă semnătura lui Jaroslav Slavický, scenografia Josef Jelínek. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu.

Mai multe versiuni ale baletului „Don Quijote” au fost create în întreaga lume. Despre coregrafia ce poartă numele lui Jaroslav Slavický, artistul însuşi a declarat: „Coregrafia spectacolului se bazează pe versiunea Petipa-Gorski, cea mai bună versiune din toate timpurile, deoarece concepția lor și celebrele scene de dans au făcut ca acest balet să reziste în teatrele din toată lumea de mai bine de 150 de ani. Desigur, am ajustat, am scurtat sau am suprimat anumite fragmente pentru ca spectacolul să aibă continuitatea dorită, să aibă viteză și ritm. Mi-am dorit o expunere a acțiunii clară și logică, iar regizoral am urmărit un joc convingător, ca și o descriere colorată a personajelor.”

Ritm, culoare, atmosfera plină de viață a unui orășel din Spania, personaje pitorești inspirate de celebrul roman semnat de Cervantes, o coregrafie spectaculoasă cu numeroase momente de virtuozitate în interpretarea unei distribuții de excepție înseamnă împreună reprezentația din 13 iunie 2019 de pe scena Operei Naționale București.

La Opera Naţională Bucureşti, baletul „Don Quijote” cunoaşte prima variantă în 1970, în coregrafia lui Vasile Marcu şi scenografia Ofeliei Tutoveanu Drăgănescu. În anul 2000, Mihai Babuşka oferă, în spiritul liniei clasice, o nouă adaptare coregrafică a baletului „Don Quijote”, în scenografia Adrianei Urmuzescu. Din echipa de realizatori a actualei montări de la Opera Națională Bucureşti fac parte Katerina Slavicka -Elšlégrovà – asistent coregrafie, scenografia a fost creată de Josef Jelinek, Andreia Martinescu este asistent de scenografie.

„La Traviata”, în luna iunie pe scena Operei Naționale București

Opera Națională București prezintă vineri, 14 iunie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „La Traviata” de Giuseppe Verdi în regia și mișcarea scenică a lui Paul Curran. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu.

Spectacolul readuce în atenția publicului povestea emoționantă a unei curtezane care a trăit în Parisul primei jumătăți a secolului XIX – lea sub numele de Marie Duplessis și care a marcat existența unor artiști precum compozitorul Franz Liszt și scriitorul Alexandre Dumas-fiul. Acesta din urmă, în semn de omagiu postum, a ales-o drept muză pentru celebrul său roman „Dama cu camelii”, care i-a servit lui Giuseppe Verdi drept sursă de inspirație pentru opera sa, „La Traviata”, a cărei primă reprezentație la București a a avut loc în anul 1856, la câțiva ani de la premiera mondială de la Teatrul La Fenice din Veneția.

Regizorul Paul Curran propune o montare neconvențională și provocatoare care transpune acțiunea poveștii din Parisul anului 1700, așa cum apare în libretul operei. Conceptul regizoral urmărește detaliile-cheie ale poveștii Traviatei, în special contrastul dintre conservatorismul aparent și pomiscuitatea tacită, care îi conferă savoare dramatică.

Regizorul Paul Curran despre „La Traviata” de pe scena Operei Naționale București: „Cred că, pentru vremea aceea, Verdi scria o operă modernă. Tema operei era foarte populară în epocă, dar în același timp...periculoasă. În altă ordine de idei, drama constă într-o poveste pe care fiecare dintre noi poate s-o înțeleagă, este povestea unei femei în dizgrație. Credeți că toată această poveste are șanse să se întâmple în realitate? Desigur. Ar trebui o femeie să fie pusă într-o situație atât de îngrozitoare din cauza societății? Eu nu cred asta. Dar tocmai acest aspect o face atât de interesantă pentru mine și mai ales toți putem să găsim ceva în ea din noi înșine, putem găsi ceva similar în noi din anumite fragmente ale poveștii din La Traviata.”

„Clasic şi modern într-o remarcabilă scenografie. Decorurile şi costumele impresionează de la primul cadru prin desene ce dau echilibru platoului scenic, imaginat în ambientul unor locaţii pariziene de început de secol XX, cu mult baroc, dar şi cu tente de „art nouveau”. Acţiunea se petrece însă la finele anilor ’50. Eclectismul asocierii ideilor se susţine şi place.” – Costin Popa

„S-au furat poveștile”, spectacol pentru copii pe scena Opera Națională București

Opera Națională București alături de All’s Choir and Ballet prezintă sâmbătă, 15 iunie 2019, începând cu ora 11:00, spectacolul pentru copii „S-au furat... poveștile”. Invitata specială a spectacolului va fi actrița Anca Sigartău.

Compania Artistică All’s vă invită preț de 80 de minute într-o incursiune de basm, unde fantezia copilăriei și armoniile muzicale se îmbină perfect într-un spectacol pentru copii memorabil în care cei mici vor fi, pe rând, vedete și vor urca pe scenă alături de artiști pentru a recrea povești de neuitat.

Rețeta este simplă: doi pirați au furat poveștile. Aceștia le țin închise într-un cufăr și nu vor să le mai dea drumul. Lumea copilăriei nu ar mai fi niciodată la fel de frumoasă și colorată fără ele. Și totuși, ceva îi convinge să le asculte măcar pentru o zi, împreună cu micii spectatori prezenți în sala Operei Naționale București. Astfel, vor pătrunde îpe scenă, pe rând, personaje îndrăgite din basme precum „Frumoasa și Bestia”, „Pocahontas”, „101 Dalmațieni”, „Cartea Junglei”, „Pisicile Aristrocrate”, „Rapunzel”, „Cenușăreasa”, „Mica Sirenă” și multe altele.

Soliști: Maria-Mădălina Constantin, Anfisa Fugaru, Adina Secobeanu, Cleopatra Secobeanu, Alin-Horia Mânzat, Daniel Trandafir, Narcis Brebeanu.

 

×