x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Spectacolul „Tosca”, dedicat Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge

Spectacolul „Tosca”, dedicat Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge

de Magdalena Popa Buluc    |    13 Iun 2020   •   21:56
Spectacolul „Tosca”, dedicat Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge
Sursa foto: Daniel Cozma

Opera Națională București în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din cadrul Ministerului Apărării Naționale și cu Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului București dedică un spectacol de operă tuturor donatorilor voluntari de sânge.

 

De Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, le aducem mulțumiri sincere tuturor donatorilor voluntari de sânge pentru gestul lor neprețuit de a alege să salveze vieți fără a aștepta o recompensă în schimb și le oferim un eveniment special, prilej de a crește gradul de conștientizare asupra importanței donării de sânge și de a încuraja cât mai mulți oameni în acest demers.

 

Astfel, duminică, 14 iunie 2020, începând cu ora 18:30, Opera Națională București transmite, în cadrul Seri de Operă Online, grandiosul spectacol „Tosca” de Giacomo Puccini. Înregistrarea va fi transmisă online pe site-ul www.operanb.ro/operaonline și pe pagina de Facebook a Operei, fiind accesibilă publicului pe durata difuzării spectacolului.

 

https://www.youtube.com/watch?v=0RoUH5_yfqs

(Trailer „Tosca”- Opera Națională București)

 

Revizuirea libretului de către Luigi Illica și Giuseppe Giacosa i-a oferit lui Puccini fundamentul pentru cea mai reprezentativă operă a stilului său de maturitate. Prin intermediul limbajului muzical, „Tosca” conturează personaje complexe, caractere puternice antrenate într-un parcurs dramatic cu final tragic pentru fiecare dintre acestea.

 

„Tosca” este una dintre cele mai îndrăgite opere din lume și o poveste „roller coaster” de dragoste, lăcomie, crimă și intrigă politică. Această lucrare complexă, a cărei forță Puccini a intuit-o încă dinainte de a o compune – „o operă de care am nevoie”, spunea el pe atunci – nu și-a pierdut farmecul  nici după mai bine de un secol de la premiera mondială. Ceea ce înseamnă că spectatorii oricărei generații au nevoie, așa cum a avut și Puccini, de această operă. „Tosca” rămâne așadar o oglindă în care ne privim, din când în când, cu toții culmile și coborâșurile sufletului.

 

 

 

×