x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Ştiri

Ştiri

de Raluca Grintescu    |    31 Oct 2008   •   00:00

LITTLE RICHARD - Concert anulat
Concertul pe care Little Richard urma să-l susţină la 9 noiembrie, la Sala Palatului din Capitală, nu va avea loc. Starul urmează să aibă o intervenţie chirurgicală, care-l va împiedica să-şi onoreze o parte din angajamentele artistice din Europa. Artistul urma să fie operat la şold la începutul lunii septembrie, dar pentru că starea sa de sănătate nu ar fi permis efectuarea în siguranţă a operaţiei, artistul şi-a amânat intervenţia. Little Richard a promis însă fanilor din România că se vor întâlni în luna martie a anului viitor. Posesorii biletelor îşi pot recupera contravaloarea biletelor de la casele de bilete de unde le-au achiziţionat, până la 30 noiembrie.

BILETE - Havana Lounge!
După succesul concertului susţinut de legendele muzicii cubaneze la începutul acestui an pe scena Sălii Palatului, Emag!c pregăteşte două noi spectacole Live From Buena Vista: The Havana Lounge, la 5 februarie 2009, la Sala Olimpia din Timişoara, şi la 7 februarie, la Sala Palatului din Bucureşti. Biletele pentru aceste concerte se pun în vânzare începând de azi şi vor putea fi achiziţionate online, pe myticket.ro, şi din reţeaua magazinelor Diverta. Biletele sunt disponibile la diferite categorii de preţ: 60, 85, 110, 140 de lei pentru Bucureşti şi 50, 75, 100, 200 de lei pentru Timişoara.

LA BUCUREŞTI - Vienna Magic
Johann Strauss Ensemble revine pentru al patrulea an consecutiv în România cu un spectacol special, intitulat "Vienna Magic". Muzicieni de la Johann Strauss Ensemble au fost invitaţi şi în acest an pentru un turneu naţional, ce se va desfăşura între 8 şi 21 decembrie, turneu care începe la Bucureşti (8 decembrie) şi va străbate principalele centre culturale din România. Genialii compozitori ai familiei Strauss ne vor încânta cu lucrări compuse de Franz Leh•r, Karl Komzak, Julius Fucik şi celebrele teme de Crăciun ale lui Johann Sebastian Bach. Invitaţi speciali sunt soprana Romana Beutel şi baritonul Michael Havlicek. Orchestra Johann Strauss a fost fondată de muzicieni ai Orchestrei Brukner din Linz, în anul 1985.

LANSARE - Blues cu Baicea
Chitarist, compozitor şi vocalist, George Baicea îşi lansează cel de-al patrulea album solo la 13 noiembrie, în Hard Rock Cafe. În cadrul evenimentului, George Baicea va cânta alături de Cătălin Răsvan şi de Nicu Georoiu, actualii membri ai Blues Bandului George Baicea, avându-l ca invitat special pe Steve Clarke. Albumul "Vintage Stories: Jamming in Germany" este înregistrat live în timpul turneului din Germania din anul 2006, avându-i ca invitaţi pe Wolfy Ziegler la bas şi Adrian Militaru – tobe. Artistul va cânta şi în deschiderea concertului marelui bluesman John Hammond, tot la Hard Rock Cafe, la 22 noiembrie.

×
Subiecte în articol: muzica