Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Uneori, trăim fără să ştim pentru momente magice în care tot ceea ce contează este ca sufletul nostru să aibă un sprijin pentru a se înălţa şi vibra. Cu două săptămâni înainte de Crăciun, artistul David Bisbal a reuşit să farmece mii de oameni, veniţi să-i absoarbă minunea cântecelor la Sala Palatului.
Abia-abia a putut fi stăpânită joi seară mulţimea nerăbdătoare. I s-a oferit, la început, ca aperitiv, o combinaţie inedită: Anne’s şi Provincialii. "Suntem pentru prima oară pe această scenă şi ne simţim foarte onoraţi", a mărturisit Ionuţ, solistul trupei. Acesta a dedicat prima melodie interpretată regretatei Anca Parghel, care "a fost un model pentru mine". Anne’s ne-a arătat emoţionată că, fiind copleşită de onoarea de a cânta într-un asemenea spectacol, îi este "Atât de greu".
EXTRAPULS. După 20 de minute, mulţimea era mai mult decât pregătită pentru felul principal. "Bisbal, Bisbal!", începuse să se "fredoneze" în sală. "Vineeee!", a îndrăznit cineva al cărui puls ajunsese, probabil, pe la 180. Dar, ca în filmele pline de suspans din week-end, David a întârziat. Puţin. Însă îndeajuns de mult pentru ca (mai ales) fetele, nerăbdătoare, să vizualizeze cu maximă acurateţe orice modificare a scenei. Au fost priviţi cu atenţie nenumăraţi tehnicieni care: au cuplat chitarele la amplificatoare, au aranjat firele şi boxele şi s-au asigurat că există destule sticle cu apă pentru a potoli gâturile unor interpreţi însetaţi.
TRANDAFIRII DE LÂNGĂ INIMĂ. Totul a fost aranjat în cele mai mici amănunte. Luminile au căpătat, dintr-o dată, o intensitate foarte scăzută. Mulţimea a izbucnit în urale. Au intrat instrumentiştii. Uralele s-au transformat în ţipete care aminteau de vremurile glorioase ale fanilor lui Michael Jackson. Freamătul aplauzelor era de neoprit. În fine, o siluetă întunecată şi-a făcut apariţia. E el! El!, s-a auzit peste tot. Pentru câteva secunde, mulţimea n-a mai răsuflat, apoi, ca la comandă, primele rânduri din sală, încărcate de fete pentru care aşteptarea febrilă se încheiase, s-au ridicat în picioare şi-au început să danseze. "Buleria, buleria/Tan dentro del alma mia/es la sangre de la tierra en que naci" s-a pornit Bisbal, mai energic decât un uragan. "Viva Spania!", răspundea sala. "Mă simt atât de fericit că am ajuns în România!", a mărturisit artistul. Apoi şi-a început odiseea care-l face, clipă de clipă, irezistibil: muzica. Cânta din tot sufletul, din toată inima, cânta cu nişte trandafiri roşii aproape de piept, cânta înfăşurat de steagul românesc primit de la o admiratoare. Din când în când strângea, cu putere şi delicateţe în acelaşi timp, mâinile emoţionate întinse spre el, într-o încercare de a-şi contopi sufletul intens cu cel al publicului. La un moment dat, s-a aplecat galant şi, peste capetele vigilente ale bodyguarzilor, a atins cu buzele mâna unei domnişoare. Surpriză, şoc, maximă bucurie: fata şi-a contemplat locul de parc-ar fi fost aurit, iar apoi şi-a dus palma lângă obraz. Multe tinere din jur ar fi vrut să fie în locul ei...
TORENTUL. "Mai departe puţin, vă rog!" a fost leitmotivul pe care au patinat intens oamenii de ordine din faţa scenei. Dar, oricât de duri ar fi fost sau ar fi vrut să pară, n-au putut face faţă năvalei de simpatie care se revărsa asemenea unui torent către David Bisbal. Mulţi tineri îi ştiau cântecele atât de bine, încât, cucerit, artistul a îndreptat microfonul către sală şi a ascultat-o încântat. Ne-a arătat tuturor cât de mult contează pentru el să-şi împărtăşească muzica cu ceilalţi. "Acum şi
voi sunteţi familia mea", a spus cu multă bucurie, indicându-şi inima, care se topeşte de bucurie sau de dor şi tristeţe în piesele cântate.
CE POT FACE...? După un show de două ore, Bisbal ne-a mai servit o porţie de "Buleria", apoi s-a făcut nevăzut prin spatele scenei. Cele două beţe cu care toboşarul a bătut ritmul melodiilor pe ritmul inimii mulţimii au fost aruncate către spectatori. Oare câţi artişti de pe la noi pot susţine un show de o asemenea anvergură? Îl mai aşteptăm pe David Bisbal să ne arate ce pot face un glas dibace, un suflet pur şi imensa plăcere de a (în)cânta.
